8.8 C
București
duminică, 17 octombrie 2021 - 0:10

NUP după NUP pentru Ponta

spot_img

NUP după NUP pentru Ponta
foto: satmareanul.net

Parchetul General i-a comunicat premierului Victor Ponta că împotriva sa nu se va începe urmărirea penală în cazul participării, în vara anului trecut, la Consiliul European, pentru că nu a comis o uzurpare a “calităţii de preşedinte”.

Documentul prin care s-a făcut comunicarea are ştampila de intrare la Cabinetul primului-ministru cu data de 12 martie 2013, dar a fost distribuit jurnaliștilor marţi, la începutul şedinţei săptămânale a Executivului, cu o zi înainte ca Victor Ponta să participe la Consiliul European de la Bruxelles, cu mandat din partea preşedintelui Traian Băsescu.

Potrivit rezoluţiei Parchetului General, la 4 iulie 2012, a fost înregistrată la Secţia de urmărire penală şi criminalistică dosarul 627/P/2012, o sesizare semnată de 90 de persoane, precum şi sesizări ale altor 15 persoane, având toate ca subiect circumstanţele reprezentării României la Consiliul European de vară, desfăşurat la Bruxelles pe 28 şi 29 iunie, anul trecut. Semnatarii sesizărilor considerau că participarea premierului Victor Ponta la reuniune încalcă regulile constituţionale. De asemenea, unele sesizări se refereau şi la fostul ministru de externe, Andrei Marga, acesta fiind acuzat că a participat la “săvârşirea unor infracţiuni”.

După ce sunt menţionate bazele legale, române şi comunitare, aplicate în cauză, Parchetul General dispune neînceperea urmăririi penale

Cu toate acestea, ancheta a scos la iveală faptul că există o interpretare eronată a atribuţiilor prevăzute de Constituţie, care revin celor două autorităţi, Preşedintele României şi primul-ministru, fapt consemnat şi de decizia Curţii Constituţionale din 27 iunie 2012. “Aşadar, chiar dacă primul-ministru Victor Ponta a săvârşit cea de-a doua acţiune prevăzută de textul art. 240 din Codul penal, şi anume îndeplinirea unui act legat de o calitate oficială cu intenţie, fapta nu întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de uzurpare de calităţi oficiale. Ceea ce a săvârşit primul-ministru a fost o uzurpare a atribuţiilor Preşedintelui României, dar nu o uzurpare a calităţii de Preşedinte al României. (…) Este adevărat că, prin arogarea atribuţiei generale de reprezentare a statului român, primul-ministru şi-a îndeplinit în mod defectuos atribuţiile de serviciu”, se spune în document.
Totodată, se precizează că înscrisurile semnate de premier şi de fostul ministru de externe nu conţin informaţii false în sensul textului care descrie conduita infracţională.

În urma anchetei efectuate de către Parchetul General s-a constatat că, prin Declaraţia 1/12.06.2012 adoptată în şedinţă comună de cele două camere ale Parlamentului României, se arată că “în materie de politică europeană şi de securitate, precum şi în politica externă comună a UE, este constituţional şi funcţional ca preşedintele României să aibă precădere în a reprezenta România şi că, în materie economică, socială, bugetară, referitoare la fondurile europene, aderarea la Schengen, precum şi în alte aspecte, este constituţional şi funcţional ca primul-ministru să aibă precădere în a reprezenta România şi a participa la procesul decizional al CE.”

“În cuprinsul declaraţiei s-a arătat că Parlamentul consideră că primul-ministru trebuie să reprezinte poziţiile României la Consiliul European din 28 iunie 2012”, se arată în documentul întocmit de procurori.

De asemenea, a fost analizată corepondenţa dintre Administraţia Prezidenţială şi Ministerul Afacerilor Externe în care s-a analizat atenţionarea de neconstituţionalitate invocată de Preşedinţie şi intenţia declarată a lui Traian Băsescu de a participa la Consiliu European precum şi lista delegaţiei care îl însoţea pe acesta.

Drept răspuns, MAE a trimis o scrisoare Adminsitraţiei Prezidenţiale, semnată de fostul ministru Andrei Marga, în care se arăta că “din dispoziţia primului-ministru, s-a transmis COREUL prin care se notifică delegaţia României la reuniunea Consiliului European şi faptul că delegaţia va fi condusă de Victor Ponta”. Potrivit documentului, din delegaţie mai făceau parte Andrei Marga şi Leonard Orban.

Preşedintelui i s-a comunicat totodată refuzul ministrului de externe de a comunica Uniunii Europene componenţa delegaţiei primită de la Administraţia Prezidenţială, invocând faptul că deja s-a comunicat la Bruxelles numele persoanelor care participă la Consiliu.

În comunicare, Parchetul General aminteşte şi de faptul că primul-ministru, cu adresa 8385, în 28.06.2012, la ora 16,00 i-a trimis un fax preşedintelui prin care i-a solicitat mandat de participare la lucrările consiliului.
“Aparent, primul ministru a semnat un act la Bucureşti, în timp ce se afla la Bruxelles”, se arată în document.

Ca răspuns la solicitare, preşedintele i-a cerut premierului să precizeze ce anume doreşte să aprobe, întrucât obiectivele pe care România le susţinea în cadrul acelui consiliu fuseseră deja cuprinse într-un memornadum “deja aprobat de prim-ministru”.

“Preşedintele României a solicitat precizări suplimentare cu privire la şedinţa de Guvern în care au fost discutat memorandumul-conform practicii de pregătire şi aprobare a mandatelor care privesc activităţile de politică externă; stenograma şedinţei de Guvern în care a fost discutat memorandumul(…) întrucât, având în vedere ordinea de zi a reuniunii, trebuie să înţeleagă poziţia ministrului de finanţe şi a ministrului muncii, precum şi poziţia BNR cu privire la măsurile vizând sistemul bancar la nivel european”, se mai artă în documentul Parchetului, dar fără să se specifice dacă Traian Băsescu i-a dat sau nu mandatul solicitat, lui Victor Ponta.

Având în vedere cele arătate, Parchetul General dispune neînceperea urmăririi penale faţă de Victor Ponta, Andrei Marga şi Leonard Orban sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de fals material în înscrisuri oficiale, uzurpare de calităţi oficiale şi fals intelectual.

Totodată, faţă de cei trei nu se începe urmărirea penală nici pentru îndeplinirea defectuoasă a atribuţiile de serviciu, pentru că “fapta nu este prevăzută de legea penală”. Cheltuielile judiciare au fost suportate de statul român.

Tot marți Parchetul General a anunțat că a dispus neînceperea urmăririi penale împotriva lui Victor Ponta în dosarul în care acesta era acuzat de plagiat.

R.D.