-3.2 C
București
miercuri, 26 ianuarie 2022 - 10:38
No menu items!

Numărul migranților morți în Mediterana este de două ori mai mare decât anul trecut

spot_img

Numărul deceselor consemnate de-a lungul rutelor de migraţie din Mediterana a crescut de peste două ori în prima jumătate a lui 2021 comparativ cu perioada similară de anul trecut, relevă datele publicate miercuri, de Organizaţia Internaţională pentru Migraţii (OIM).

În acelaşi interval, a crescut cu 58% numărul (aproape 76.000 în perioada ianuarie-iunie) celor care au încercat să traverseze Mediterana din nordul Africii spre Europa.

Totodată, statele nord-africane au împiedicat cu 37% mai mulţi migranţi să-şi continue călătoria spre nord.

Creşterile puternice consemnate se datorează parţial faptului că relativ puţini migranţi au încercat traversarea Mediteranei în timpul pandemiei anul trecut, explică agenţia ONU. În prima jumătate a lui 2020, aceştia au fost cu 17% mai puţini decât în 2019.

În 2021, OIM a consemnat un total de 896 de decese, în creştere cu 130% faţă de anul trecut. Acestora li se adaugă cel puţin 250 de migranţi care au murit anul acesta încercând să ajungă în insulele Canare, situate de vest de continentul african, potrivit cifrelor OIM.