13.9 C
București
joi, 25 aprilie 2024 - 1:07
No menu items!

Numărul de turiști români și străin a crescut cu 5,1% în primul semestru, la 3,5 milioane

spot_img

Durata medie a șederii pentru turiștii străini a fost de două zile

Hotel International 02

Sosirile în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare au crescut cu 1,8%  în iunie faţă de aceeaşi lună a anului trecut, la 808.000, iar în primul semestru au urcat cu 5,1%, la 3,5 milioane turişti care s-au cazat în România, potrivit datelor Institutului Național de Statistică.

Din numărul total, sosirile turiştilor români în structurile de primire turistică au reprezentat în 76,1%, în timp ce turiştii străini – 23,9%, ponderi apropiate de cele din primul semestrul din 2013.

Dintre turiștii străini, cea  mai mare pondere au deţinut-o cei din Europa (77,7% din total turişti străini), iar din aceştia 85,4% au fost din ţările Uniunii Europene.

Sosirile în hoteluri deţin în primul semestru o pondere de 75,6% din totalul sosirilor în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare, în creştere cu  5,6% comparativ cu ianuarie-iunie 2013.

Sosirile vizitatorilor străini în România, înregistrate la punctele de frontieră, au fost în perioada analizată de 3,57 milioane, în creştere cu 3,4% faţă de semestrul I 2013. Majoritatea sunt din Europa (92,5%), iar din aceștia 62,3% provin din statele UE.

Din grupul celor proveniți din UE, cei mai mulți sunt din Ungaria (30,8%), Bulgaria ( 24,6%), Germania ( 9,4%), Italia ( 7,5%), Polonia (4,8%) şi Austria (4,3%).

Plecările vizitatorilor români în străinătate, înregistrate la punctele de frontieră, au fost în primele şase luni ale acestui an de 5,6 milioane, în creştere cu 5,4%, comparativ cu primul semestru al anului anterior. Mijloacele de transport rutier au fost cele mai utilizate de vizitatorii români pentru plecările în străinătate, reprezentând 74,1% din numărul total de plecări.

Din numărul total de înnoptări, 78,2% reprezintă înnoptările turiştilor români, în timp ce înnoptările turiştilor străini au reprezentat 21,8%.

Durata medie a şederii în ianuarie-iunie a fost de 2,2 zile la turiştii români, iar la turiştii străini a fost de 2 zile.

Indicele de utilizare netă a locurilor de cazare în prima jumătate de an a fost de 21,4% pe total structuri de cazare turistică, în creştere cu 1,1 puncte procentuale faţă de primele şase luni ale anului trecut. Cel mai mare indice de utilizare a locurilor de cazare s-a înregistrat la hoteluri – 26,9%.

S.Z.