20.4 C
București
joi, 13 mai 2021 - 19:31

Numărul românilor ajunși în Germania în 2012 a crescut cu aproape 29% faţă de 2011

spot_img

germania

Numărul cetățenilor români care au ajuns în Germania în anul 2012 a crescut cu 28,8% faţă de anul 2011, potrivit unui studiu publicat, marţi, de Oficiul Federal pentru Statistică.

La sfârşitul anului 2012, în Germania se aflau 205.000 de cetăţeni români.

Numărul total al străinilor aflaţi în Germania la sfârşitul anului trecut a ajuns la 7,2 milioane, în creştere cu 4,1% faţă de 2011.

Din noii veniţi, 80% provin din ţările Uniunii Europene, în special din Europa Centrală şi de Est. Cei mai mulţi cetăţeni europeni au venit din Ungaria – 29,8%, România – 28,8%, Bulgaria – 26,5% şi Polonia – 13,6%. De asemenea, și cetăţenii din statele afectate de criza din zona euro au venit în Germania: 9,1% din Spania şi 5,1% din Grecia.

Din totalul străinilor, 20% provin din ţări precum Siria, China, India şi Rusia.

Grupul cel mai numeros de străini stabiliți în Germania este reprezentat de turci-1,6 milioane, urmați de polonezi și italieni.

Experţii estimează că numărul celor care vor căuta un loc de muncă în Germania va creşte, după ce la 1 ianuarie 2014 vor fi ridicate restricţiile pe piaţa muncii pentru români şi bulgari.

Comisia Europeană a anunțat că liberalizarea pieţei pentru români şi bulgari va avea efecte pozitive asupra economiilor ţărilor europene.

D.M.