4.8 C
București
marți, 19 martie 2024 - 5:16
No menu items!

Nu vom avea restricții pentru deplasările în afara localității, după 15 mai

spot_img

Ministrul de Interne a anunțat, miercuri, că după 15 mai oamenii vor putea ieşi din localitate, „fără a ţine cont de limita de municipiu sau limita de judeţ”, şi nu vor mai avea nevoie să completeze declaraţii pe propria răspundere.

De altfel, Curtea Constituţională a stabilit miercuri că Guvernul nu poate adopta măsuri de limitare a exerciţiului unor drepturi şi libertăţi. Acest lucru poate fi făcut doar prin lege adoptată în Parlament.

Vela a răspuns întrebărilor puse de oameni pe pagina sa de Facebook și a explicat că nu va fi impusă o limită, deoarece este dificil de a stabili limite în zonele metropolitane. 

„Am decis următorul lucru: puteţi să mergeţi, să părăsiţi localitatea, fără a ţine cont de limita de municipiu sau limita de judeţ. Aşadar nu este impusă o limită, pentru că era foarte dificil de impus limite în aceste zone metropolitane şi în consecinţă nu va exista o limită teritorial-administrativă în cadrul căreia să vă puteţi deplasa sau să nu vă puteţi deplasa”, a mai spus Marcel Vela.

Răspunzând unei alte întrebări, Vela a spus că oamenii vor putea merge „la iarbă verde” în afara localităţii, cu respectarea regulilor de distanţare.

Referitor la completarea declarațiilor pe propria răspundere, ministrul a afirmat că nu va mai fi nevoie, deoarece autoritățile se aşteaptă la o „responsabilitate la fel ca şi până acum din partea cetăţenilor”.