17.4 C
București
joi, 25 aprilie 2024 - 16:06
No menu items!

Nu cred în abandonul lui Victor Ponta

spot_img

Andi_Topala_2

  • Andi Topală

Nu cred în nici un plan ascuns al lui Victor Ponta, în vreo manevră electorală sau într-o șmecherie politică când spune că intenționează să se retragă din viața politică. Și pare destul de hotărât. Cel puțin acum. Până la toamnă vor mai fi trecut multe prin viața sa politică. Dar nici nu pot fi de acord cu dorința de a-i lăsa în locul său pe alții, „mai tineri”. Doar dacă își ascunde adevărata vârstă și-și vopsește părul alb, precum alți politicieni vechi și hârșâiți, ajunși la senectute.

N-am nici o îndoială că voi fi luat drept un lingușitor, un autor de osanale, dar simt nevoia să spun că, la cum îl știu și din câte îl cunosc, Victor Ponta este un om serios, dincolo de glumele sale mai mult sau mai puțin subtile, mai mult sau mai puțin fățișe și acide. Dar, pe lângă seriozitatea care îl caracterizează, pot spune că este loial, este genul de om pe care te poți baza, este omul în al cărui cuvânt dat poți crede. Este integru, hotărât, vertical, ambițios și combativ.

Cred ca aceste ultime două calități sunt cele mai importante în actuala situație, pentru că anunțul său de a se retrage din politică nu se potrivește. Firesc ar fi fost ca, după luna noiembrie, lupta să continue pentru că victoria în alegerile prezidențiale nu este punctul terminus, nu este capătul drumului. Nu suntem la raliu, să treacă linia de sosire și să ridice cupa victoriei. Traseul României este lung și greu, plin de obstacole. Dacă vrea ceva bun pentru țara asta, nu trebuie să abandoneze într-o etapă intermediară. Sunt convins că este dezamăgit. De clasa politică, de cum se face politică în România, de oamenii care l-au susținut și îl înconjoară. Oamenii energici și combativi nu cunosc deziluzia.

Nu poți să lași neterminat ce ai început. Și nu cred că Victor Ponta va lăsa neterminat proiectul pentru România. Cred și sper că doar va schimba mașina.

P.S. E drept, ca președinte al țării, ai mult mai mult timp liber, mult mai mult timp pentru a te dedica și familiei, decât ca prim-ministru.