4.8 C
București
marți, 19 martie 2024 - 5:41
No menu items!

NSA ar fi ascultat telefoanele a 35 de lideri ai planetei

spot_img

NSA1

Un oficial al administraţiei americane a transmis numerele de telefon a 35 de lideri ai planetei Agenţiei Naţionale americane pentru Securitate (NSA), care le-a pus sub ascultare, a dezvăluit joi The Guardian citând documente oferite de Edward Snowden.

Aceste informaţii intervin în contextul în care Germania se arată scandalizată de dezvăluirile cu privire la la o posibilă supraveghere de către Statele Unite a telefonului mobil al cancelarului Angela Merkel, de către Statele Unite, notează AFP.

Reacționând la indignarea Berlinului, Jay Carney, purtătorul de cuvânt al Casei Albe, a refuzat să comenteze dacă dacă serviciile secrete americane au spionat în trecut convorbirile telefonice ale lui Merkel.

Potrivit noilor documente dezvăluite joi de cotidianul britanic The Guardian, NSA „a supravegheat convorbirile telefonice a 35 de lideri ai planetei după ce un responsabil al administrației SUA i-a transmis numerele de telefon”, informații dezvăluite de consultant al NSA Edward Snowden, refugiat în prezent în Rusia.

În acest document intern din 27 octombrie 2006, NSA „încurajează oficiali de rang înalt din cadrul Executivului să partajeze agendele lor de adrese cu agenţia”.

Unul dintre acești responsabili, a cărui identitate sau funcție nu sunt dezvăluite, a transmis „200 de numere, dintre care 35 ale liderilor planetei”, precizează responsabilii NSA în acest document. Ei explică totuși că monitorizarea acestor numere de telefon au dat puține rezultate.

The Guardian susţine că a contactat administraţia Obama în legătură cu acest document, dar aceasta a refuzat să comenteze.

Jay Carney, purtătorul de cuvânt al preşedinţiei americane, a declarat că nu dorește să comenteze „acuzațiile specifice care au fost aduse”, în legătură cu posibila interceptare în trecut a convorbirilor telefonice ale lui Merkel.

C.A.