NSA ar avea un server şi în România

 NSA ar avea un server şi în România

Site-ul Cryptome.org a publicat o listă de ţări şi un planiglob pe care sunt marcate puncte roşii despre care susține că „ar putea fi locuri simbolice sau ar putea indica (existenţa) unor servere X-Keyscore aparţinând NSA la ambasade ale Statelor Unite”, inclusiv în România.

Potrivit site-ului, care nu precizează vreo sursă, deşi unele locuri în care se află servere sunt cunoscute ca “staţii de spionaj NSA-Echeleon în cadrul Five-Eyes – Statele Unite, Marea Britanie, Canada, Australia şi Noua Zeelandă – multe dintre locurile serverelor sunt marcate în capitalele acestor state sau în apropiere de capitale”.

Pe planiglob sunt marcate circa 85 de puncte în care s-ar afla „aproximativ 150 de situri”, 25 de puncte aflându-se pe coastele Antarcticii. Totodată, puncte roşii apar în 51 de ţări, cele mai multe fiind în Europa, Orientul Mijlociu, Asia de Sud şi America Centrală.

Site-ul Cryptome.org subliniază că dintre punctele roșii aflate pe planiglob „niciunul nu apare în zone ca Norvegia, Suedia, Islanda, Canada, în cea mai parte din America de Sud, Pacific şi insulele din Atlantic”.

C.I.

NICIUN COMENTARIU