12.2 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024 - 13:25
No menu items!

NSA a spionat telefonul mobil al cancelarului Merkel din 2002, Obama știa din 2010

spot_img

angela merkel

Serviciile speciale ale SUA au spionat telefonul mobil al Angelei Merkel din 2002, cu trei  ani înainte ca aceasta să devină cancelar al Germaniei, potrivit publicației ”Der Spiegel”.

Jurnaliștii germani afirmă că au văzut documente secrete ale NSA (Agenția Națională de Securitate – servicul amercian care se ocupă de monitorizarea comunicațiilor), iar acestea arată că numărul Angelei Merkel se află pe o listă din 2002.

Un alt raport arată că președintele american Barack Obama a aflat din 2010 de această supraveghere.

Documentele la care face referire Der Spiegel nu lasă clar să se înțeleagă natura monitorizării – dacă au fost înregistrate convorbirile, sau dacă doar s-a făcut o evaluare a interlocutorilor doamnei Merkel.

Săptămâna viitoare, liderii serviciilor de informații ai Germaniei se vor afla la Washington, în încercarea de a lămuri complet aceste acuzații de spionaj, care au creat un scandal public în statul european.

Vineri, cotidianul Süddeutsche Zeitung a relatat că acțiunile de spionaj ale serviciilor secrete americane care au vizat comunicațiile cancelarului german au fost realizate de la Ambasada Statelor Unite la Berlin.

Liderii europeni au adoptat în noaptea de joi spre vineri o declarație comună după dezvăluirile referitoare la spionajului american, cerând respect reciproc și sprijinind o inițiativă franco-germană pentru discuții cu Statele Unite.

Vlad Bârleanu