7.4 C
București
joi, 28 martie 2024 - 10:26
No menu items!

Novak Djokovici a câştigat Turneul Campionilor

spot_img

Tenismenul Novak Djokovici, numărul 1 mondial, a câştigat, luni, Turneul Campionilor de la Londra, competiţie care a reunit cei mai buni opt jucători de tenis potrivit ierarhiei ATP pe 2012, sârbul învingându-l, în finală, cu scorul de 7-6 (6), 7-5, pe elveţianul Roger Federer, locul 2 ATP.

Partida a durat două ore şi 15 minute şi a fost găzduită de O2 Arena din capitala Marii Britanii.

Djokovici a primit un premiu de 1,76 de milioane de dolari şi 1.500 de puncte ATP, pentru parcursul său fără greşeală la această competiţie.

Roger Federer, câştigătorul ediţiei din 2011, a primit 800.000 de dolari şi 800 de puncte ATP, el reuşind trei victorii în cinci meciuri.

Djokovici a câştigat pentru a doua oară în cariera sa Turneul Campionilor, după reuşita din 2008. Pentru Federer a fost a opta finală disputată şi doar al doilea insucces înregistrat la această competiţie care încheie sezonul de tenis.

Elveţianul a ratat şansa de a înregisitra a şaptea victorie la Turneul Campionilor şi a treia consecutivă, după ce mai câştigase trofeul în 2003, 2004, 2006, 2007, 2010 şi 2011.

După partida de luni, scorul întâlnirilor directe între Djokovici şi Federer a devenit 16-13 în favoarea actualului număr 2 ATP.

Dintre jucătorii cel mai bine clasaţi în ierarhia ATP, la ediţia din acest an a „finalei” sezonului nu a participat spaniolul Rafael Nadal (locul 4 ATP), el fiind accidentat de mai mult timp.

Jucătorii spanioli Marcel Granollers şi Marc Lopez au câştigat, tot luni, la Londra, pentru prima dată finala de dublu din cadrul Turneului Campionilor. Granollers şi Lopez au învins în ultimul act al probei de dublu, cu scorul de 7-5, 3-6, 10-3, cuplul indian Mashesh Bhupathi/Rohan Bopanna.