10.9 C
București
luni, 25 octombrie 2021 - 17:49

Noul Statut al PNL se discută, joi, în forul partidului

spot_img

Potrivit unor surse din partid, toţi liderii de filiale vor fi în BPN

pnl

Noua formă a Statutului PNL în baza căruia se va alege noua conducere a partidului, cu ocazia Congresului din 27-28 iunie, se va discuta joi în comisia specială formată de liberali, potrivit unor surse liberale citate de Mediafax.

Elementul principal al modificărilor vizează suplimentarea numărului de membri ai Biroului Politic Naţional. Astfel, în urma anunţului preşedintelui interimar al PNL, Klaus Iohannis, pentru funcţiile de preşedinte şi vicepreşedinţi vor avea loc alegeri uninominale, renunţându-se la sistemul de listă folosit în timpul mandatului lui Crin Antonescu.

De asemenea, Iohannis a renunţat la ideea ca secretarul general al PNL să fie ales în Congres, optându-se pentru ideea numirii acestuia de către Biroul Politic Naţional, la propunerea preşedintelui partidului.

Totodată, dacă în actuala formulă există 15 funcţii de vicepreşedinţi executivi, cu activităţi pe anumite domenii, dar şi alţi vicepreşedinţi asimilaţi funcţiilor de preşedinţi de consilii judeţene sau primari de mari municipii, în noua formă vor fi aleşi 31 de vicepreşedinţi, conform surselor citate.

Atribuţiile vicepreşedinţilor ar urma să fie stabilite, ulterior, în cadrul BPN. Noul Statut ar urma să precizeze că liderii de filiale care nu deţin o funcţie de vicepreşedinte beneficiază automat de poziţia de membru de drept al Biroului Politic, au precizat sursele citate.

De asemenea, funcţia de prim-vicepreşedinte al PNL s-ar desfiinţa, la propunerea lui Iohannis.

C.C.