8.5 C
București
marți, 23 aprilie 2024 - 11:08
No menu items!

Noul premier al Republicii Moldova, întâlniri cu Cioloș și Iohannis. Pavel Filip exclude demisia

spot_img

Noul premier al Republicii Moldova, Pavel Filip, a sosit, marți dimineața, la Palatul Victoria, unde are o întrevedere cu omologul său român, Dacian Cioloș.

Potrivit unui comunicat al Guvernului de la Chișinău, vizita prim-ministrului moldovean la București a fost convenită în urma unei discuții telefonice purtate de cei doi premieri, iar pe agenda întrevederii se vor afla chestiuni actuale ce privesc relațiile bilaterale, precum și acțiunile care urmează a fi întreprinse de cele două guverne în vederea impulsionării procesului de implementare a inițiativelor și proiectelor convenite între Chișinău și București.

Cei doi premieri vor discuta și despre agenda de reforme stabilită în Acordul de Asociere Republica Moldova – Uniunea Europeană.

La finalul întrevederii, Cioloș și Filip vor susține declarații comune de presă.

Ulterior, șeful Executivului de la Chișinău va fi primit de președintele Klaus Iohannis.

În primul său interviu pentru presa internațională, publicat marți de BBC, Pavel Filip a admis că politicienii de la Chişinău au o ultimă şansă de a restaura încrederea opiniei publice în clasa politică şi a respins apelurile protestatarilor la demisie, avertizând că nu va tolera manifestaţiile violente.

„Ne-am putea regăsi într-o criză economică şi socială profundă. Este posibil ca Republica Moldova să nu poată plăti salariile şi pensiile timp de patru luni”, a afirmat noul premier al Moldovei la BBC. El a recunoscut că moldovenii nu mai au încredere în liderii lor şi a cerut mai mult timp. Pavel Filip a recunoscut că politicienii au o ultimă şansă de a restaura încrederea opiniei publice în clasa politică. „Noi înţelegem că oamenii nu mai cred populismul. Şi le cer protestatarilor şi partenerilor noştri internaţionali să judece pomul nu după rădăcini, ci după fructe„, a subliniat premierul moldovean. El a insistat că Republica Moldova nu va reduce programul de reforme stabilit în baza Acordului de asociere semnat cu UE în 2014.

În plus, Filip a avertizat că nu va tolera protestele violente. „Orice acţiune din partea protestatarilor care va fi considerată o încălcare a legii va fi pedepsită„, a precizat şeful Guvernului moldovean.

Peste 20.000 de persoane au protestat duminică la Chişinău, denunţând legăturile lui Pavel Filip cu oligarhi puternici din ţară.

Republica Moldova se confruntă cu o criză politică de peste un an, de când a fost descoperită dispariţia din trei bănci a unui miliard de dolari, echivalentul unei optimi din PIB-ul ţării.

R.D.