Noul manager privat al CFR SA a lucrat în Germania

Fostul administrator al căilor private ferate din Germania, Dan Costescu este noul șef al CFR

dan_costescu

Dan Costescu a fost selectat ca director general conform procesului de selecție a managerilor privați. Compania a anunțat într-un comunicat că noul șef a lucrat, în ultimii 15 ani, în Germania și în alte țări din Europa.

Experienţa profesională, acumulată în cei peste 20 de ani de activitate în domenii precum management, dezvoltare de afaceri feroviare, conducere şi implementare de proiecte, consultanţă feroviară, cercetare sau academic, i-a permis ocuparea până în prezent a unor poziţii reprezentative în companii private sau de stat, din România şi Europa, din domenii precum industrie sau exploatare feroviară.

comunicat CFR S.A.

Dan Costescu a mai fost responsabil pentru strategiile de achiziţie, restructurare, repoziţionare pe piaţă sau integrare din companii precum: Romvag S.A (România), Karsdorfer Eisenbahn – KEG/Cale Ferată Privată (Germania), Autoritatea Feroviară Română (AFER)”. Dan Costescu a înfiinţat, dezvoltat şi condus companii de inginerie feroviară, precum Forschung Mess – und Daten-Technik Zentrum (Germania) şi Sistematic Engineering (România).

Șt. Etveș

NICIUN COMENTARIU