2 C
București
duminică, 28 noiembrie 2021 - 7:29
No menu items!

Noul Cod Penal le bagă în vrie pe Kovesi și Hăineală

spot_img

Kovesi_Cod penal_SZ

Șefa Direcției Naționale Anticorupție (DNA), Laura Codruța Kovesi, și președinta Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), Oana Schmidt Hăineală, s-au declarat, luni, îngrijorate de intrarea în vigoare, la începutul anului viitor, a noului Cod Penal. Motivul: în 20 de dosare penale aflate acum pe rolul instanțelor ar putea interveni prescripția, în anul 2014, dacă noul Cod Penal intră în vigoare, după cum rezultă dintr-o analiză preliminară realizată la DNA, a anunțat Kovesi la seminarul “Noi provocări în lupta anticorupție”, organizat de Freedom House și Forum Expert.

În privința dosarelor aflate pe rolul DNA, Kovesi a precizat că a dispus verificarea cauzelor care au termen de înregistrare mai mare de un an, pentru a fi soluționate cu prioritate.

La rândul ei, președinta CSM, Oana Schmidt Hăineală, a declarat că este foarte important ca procurorul general și șeful DIICOT să “dispună măsuri pentru a verifica, la nivelul țării, dacă sunt astfel de cauze și care sunt măsurile la îndemână pentru a determina celeritatea rezolvării cauzelor”.

Hăineală a dat ca exemplu Curtea Supremă care face un așa-numit “case management”, și anume – verificarea întrunirii termenelor de prescripție. “Cred că ar fi util ca și instanțele din țară să adopte acest case management”, a conchis președinta CSM.

R.D.