15.5 C
București
joi, 25 aprilie 2024 - 17:43
No menu items!

Noua Zeelandă și-a vaccinat 2,5% din populație într-o singură zi

spot_img

Noua Zeelandă și-a vaccinat 2,5% din populație sâmbătă, în cadrul unui efort larg al guvernului de la Wellington de a accelera campania sa de vaccinare, relatează Reuters.

Cu ajutorul unei strategii bine gândite și cu încurajările venite de la prim-ministra Jacinda Ardern, campania de vaccinare din Noua Zeelandă a reușit performanța de a vaccina 2,5% din populația țării într-o singură zi – 124.669 de doze au fost administrate în țara de aproape cinci milioane de locuitori.

„Ne-am stabilit o țintă și am atins-o, Aotearoa, să mergem mai departe!”, a spus Ardern la un centru de vaccinare.

Noua Zeelandă a fost un exemplu de gestionare bună a pandemiei de coronavirus – țara a controlat transmiterea virusului fără probleme până ce o epidemie provocată de varianta Delta a dus la o creștere a numărului de cazuri.

41 de noi cazuri au fost raportate sâmbătă, 40 la Auckland, cel mai mare oraș al țării. Metropola se află în lockdown de la jumătatea lui august, în încercarea de a opri transmiterea variantei Delta.

62% dintre neo-zeelandezi sunt vaccinați cu schema completă, iar 83% sunt vaccinați cu cel puțin o doză.

                                                                                                                  Adina Silav