6.7 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024 - 7:29
No menu items!

Nouă invenție în Suedia. Microcip implantat în piele pe post de certificat COVID

spot_img

O companie din Suedia a creat un microcip care poate fi implantat în piele. Microcipul va putea fi scanat și va arăta certificatul COVID al unei persoane sau rezultatul testului, notează Insider, citat de AlephNews.

Invenția, creată de firma tehnologică Dsruptive Subdermals, implică un implant scanabil preprogramat de mărimea unui bob de orez, care poate fi inserat chiar sub piele.

„Am un implant de cip în mână și am programat cipul astfel încât să am pașaportul COVID pe cip, iar motivul este că vreau să-l am mereu accesibil. De exemplu, dacă merg la film sau merg la un centru comercial, atunci vor putea să-mi verifice certificatul chiar dacă nu am telefonul meu”, Hannes Sjoblad, director general al Dsruptive Subdermals.

Un astfel de implant ar costa în jur de 100 de euro, conform sursei citate. Sjoblad susține că dispozitivul nu poate fi urmărit, ci doar scanat.

Dacă înțelegeți cum funcționează aceste implanturi, microcipurile nu au o baterie. Nu pot transmite un semnal de la sine. Deci sunt practic pasive. Stau acolo adormite. Acestea nu pot indica niciodată locația, sunt activate doar când le atingeți cu smartphone-ul, deci nu pot fi folosite pentru a urmări locația nimănui”, a completat Hannes Sjoblad.

France24 relatează că numărul celor care au ales deja acest implant a depășit 6.000. Aceasta vine în contextul în care, la începutul lunii decembrie, Suedia a adoptat noi reguli. Acum suedezii sunt nevoiți să aibă un certificat COVID valid la orice eveniment cu mai mult de 100 de persoane.
 
R. Dan