22.6 C
București
miercuri, 9 octombrie 2024 - 20:17
No menu items!

UPDATE. Roxana Mînzatu, vicepreședinte al Comisiei Europene. Noua echipă de comisari europeni

spot_img

UPDATE: Președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a anunțat componența noii Comisii Europene. Roxana Mînzatu, comisarul european din partea României, va fi și unul dintre vicepreședinții Comisiei Europene.

Roxana Mînzatu, comisarul european din partea României, a primit portofoliul pentru Competențe și Educație, Locuri de muncă și drepturi sociale, demografie, din cadrul Comisiei Europene.

Roxana Mînzatu va fi și unul dintre vicepreședinții Comisiei Europene, zona sa de activitate fiind una de mare interes și va lucra în legătură foarte strânsă cu președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen.

Von der Leyen a anunțat că noua Comisie va fi mai suplă, cu posturi interconectate și nu va mai avea posturi de vicepreședinți simpli – dar va avea șase vicepreședinți executivi.

Roxana Mînzatu este astfel unul dintre cei șase vicepreședinți executivi ai Comisiei Europene, alături de Teresa Ribera (Spania), Henna Virkkunen (Finlanda), Stéphane Séjourné (Franța), Kaja Kallas (Estonia) și Raffaele Fitto (Italia).

Noua echipă, a mai spus Ursula von der Leyen, va avea 11 femei – 40% din colegiul comisarilor.

Ciolacu: România devine parte a deciziei în Uniunea Europeană

Premierul Mrcel Ciolacu a transmis că, pentru prima dată de la aderarea la Uniunea Europeană, România a obținut poziția de vicepreședinte al Comisiei Europene și unul dintre cele mai importante portofolii – Competențe și Educație, Locuri de muncă și drepturi sociale, demografie, „un portofoliu major, care va administra o cincime din bugetul UE, mai exact 235 de miliarde de euro”.

„Practic, România devine parte a deciziei în Uniunea Europeană. Doamna Roxana Mînzatu, propunerea României de comisar european, va coordona atât partea de educație, cât și zona de politici sociale, dar și programele de finanțare aferente acestor domenii, respectiv Fondul Social European Plus, Fondul Social pentru Climă și Erasmus+.

Astăzi eforturile românilor au primit și recunoașterea binemeritată prin acest portofoliu ce combină o greutate politică semnificativă și fonduri substanțiale ale UE, cu potențial legislativ și politic solid și acces esențial la serviciile și agențiile Comisiei.

Astăzi România este reprezentată la cel mai înalt nivel al conducerii Uniunii prin:

– vicepreședinte al Comisiei Europene și comisar al unuia dintre cele mai relevante portofolii în arhitectura noii Comisii – doamna Roxana Mînzatu,

-vicepreședinte al Parlamentului European – domnul Victor Negrescu,

-președinte al uneia dintre cele mai importante comisii din PE – Comisia REGIO, de dezvoltare regională – domnul Dragoș Benea.

Aceste poziții importante ocupate de România, prin membri ai familiei social-democrate europene, reprezintă în mod evident o recunoaștere în premieră a rolului și importanței țării noastre la nivelul Uniunii Europene.

Toți cei care denigrau țara noastră și capacitatea noastră de negociere la Bruxelles au primit astăzi o lecție extrem de dură : niciodată nu e bine să îți vorbești de rău țara peste hotare, ci să te lupți și să contribui la dezvoltarea ei”, a precizat premierul.

Știre inițială:

Ursula von der Leyen se întâlnește, marți, cu președintele Parlamentului European și cu liderii politici la Strasbourg, unde este de așteptat să dezvăluie „structura și portofoliile” viitoarei sale echipe de comisari europeni, potrivit Euronews.

Potrivit surselor Antena 3 CNN, comisia va avea 6 vicepreședinți, 3 femei și 3 bărbați, bazați pe echilibru geografic și de gen.

Printre cele mai puternice portofolii se numără comerțul și concurența, precum și cele care acoperă domenii precum energia și piața internă a UE, în care legislația comunitară are un impact substanțial asupra companiilor și consumatorilor din blocul comunitar.

Roxana Mînzatu, comisarul european propus de România, va primi portofoliul Competențe și Educație, Locuri de muncă, Drepturi sociale și demografie în viitoarea Comisie Europeană, condusă de Ursula von der Leyen. 

Ciolacu a renunțat la prima sa propunere de comisar, tocmai pentru a primi un portfoliu mai bun, după ce Ursula von der Leyen insistase pentru mai multe femei în posturile de comisar european.

                                                                                                                Adina Bucur