13.8 C
București
joi, 25 aprilie 2024 - 23:22
No menu items!

Nouă ani de la prima mare victorie a USL

spot_img

În urmă cu nouă ani, Uniunea Social-Liberală (USL) reușea cea mai clară victorie înregistrată în alegerile locale post-decembriste.

Într-un peisaj dominat de PDL-ul lui Traian Băsescu, USL câștiga 41,5% dintre primării și marea majoritate a Consiliilor Județene, respectiv 36 de mandate din totalul de 41.

Formată la începutul anului 2011, USL a fost opera lui Dan Voiculescu, fondatorul Partidului Conservator și a luat prin surprindere întreaga scenă politică. PSD și PNL, alături de PC, formau USL în urma unui protocol semnat la Palatul Parlamentului. În primăvara anului 2012, după căderea guvernului Ungureanu, USL prelua guvernarea cu un Executiv condus de Victor Ponta.

La baza USL a stat opoziția față de regimul lui Traian Băsescu, care a reușit să își antagonizeze aproape întreg spectrul politic, ducând astfel la o alianță între PSD, PNL și PC, partide care în plan ideologic aveau puține în comun și care, de cele mai multe ori, au fost adversare.

Alianța a fost ruptă în 2014, după mai multe neînțelegeri între liderii PSD și PNL.