16.4 C
București
sâmbătă, 8 mai 2021 - 10:50

Norvegia: Muzeele evreieşti, închise pe fondul riscurilor unui “atac terorist”

Comunitatea evreiască pare să fie o ţintă pentru militanţii islamişti radicali provenind din Siria

muzeu_evreiesc

Muzeele evreieşti din Norvegia au rămas închise vineri, la o zi după ce autorităţile norvegiene au avertizat cu privire la un posibil “atac terorist” iminent comis de persoane venite din Siria, potrivit AFP.

Comunitatea evreiască pare să fie o ţintă pentru militanţii islamişti radicali provenind din Siria, după cum a arătat atacul sângeros de la muzeul evreiesc din Bruxelles, în mai.

“Am închis până duminică”, a declarat Vidar Paulsen, un reprezentant al muzeului evreiesc din Oslo. “Este o măsură de precauţie pe care o adoptăm în urma atacului de la Bruxelles”, a adăugat el.

Având în vedere că lunea este în general închis, muzeul va fi redeschis probabil tocmai marţi. “Aşa este prevăzut pentru moment. Vom anunţa ulterior”, a precizat Paulsen.

Conform agenţiei norvegiene NTB, muzeul evreiesc din Trondheim (vest) este de asemenea închis până la noi ordine, conform recomandărilor poliţiei.

La 24 mai, un individ a omorât patru persoane deschizând focul asupra muzeului evreiesc din Bruxelles. Presupusul autor al atacului, franco-algerianul Mehdi Nemmouche, a petrecut mai mult de un an în Siria, unde este suspectat că s-a alăturat grupărilor jihadiste cele mai radicale şi mai violente.

Norvegia este în stare de alertă de joi. Serviciul de informaţii interne (PST) “a primit recent date potrivit cărora un grup extremist din Siria ar intenţiona să comită un act terorist în Norvegia”, a declarat şeful PST, Benedicte Bjoernland.

D.M.