24.2 C
București
vineri, 29 martie 2024 - 16:44
No menu items!

Noi reduceri de personal la companiile de stat

spot_img

Noi reduceri de personal la companiile de stat

Autorităţile iau în calcul reduceri de personal masive la toate companiile de stat în perioada următoare.

 Printre companiile care înregistrează pierderi și care sunt pasibile de disponibilizări se enumeră Oltchim, Termoelectrica, Poşta Română.

 Combinatul Oltchim se situează pe primul loc pe lista reducerilor de personal. În lipsa unei finanţări de 40 – 45 de milioane de euro, (care ar asigura funcționarea la capacitate de 50 – 60% a combinatului) şi-ar putea pierde locul de muncă peste 2.500 de oameni din cei aproximativ 3.300.

 Alte disponibilizări ar putea avea loc şi la companiile de stat din domeniul energiei.

 “Dacă sunt pe pierderi şi nu reuşesc să facă profit, evident că da. Nu mai putem ţine companii de stat pe pierderi. Asta să fie foarte clar şi asta este valabil şi pentru energie şi pentru toată lumea”, a declarat Constantin Niţă, ministrul delegat pentru Energie.

 De asemenea, ar putea urma disponibilizări şi la Compania Naţională Poşta Română, care, la sfârșitul anului 2011 peste 32.000 de salariaţi, din care peste 11.000 de factori poştali.

C.I.