-1.6 C
București
vineri, 21 ianuarie 2022 - 23:31
No menu items!

Noi proteste la Roșia Montană. Persoane blocate în subteran cer începerea proiectului minier în zonă

spot_img

foto: ghimpele.ro

Aproximativ 20 de persoane s-au blocat, miercuri, în galeria Cătălina-Monuleşti din localitatea Roşia Montană (Alba), solicitând începerea proiectului minier de exploatare a aurului din zonă, în timp ce alte aproximativ 300 de persoane protestează în centrul comunei.

Aproximativ 20 de persoane – angajaţi ai companiei Roşia Montană Gold Corporation şi localnici – au intrat, miercuri, în galeria minieră Cătălina-Monuleşti, una dintre cele mai cunoscute din zona Roşia Montană, şi refuză să iasă la suprafaţă, cerând începerea proiectului minier.

În paralel, în centrul comunei Roşia Montană, aproximativ 300 de persoane, localnici, dar şi angajaţi ai companiei miniere, protestează, solicitând guvernanţilor şi parlamentarilor să ia o decizie privind începerea proiectului.

Purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Alba, Cosmin Jurcoveţ, a declarat că în cadrul protestului de la suprafaţă nu au avut loc incidente, precizând că acţiunea nu este autorizată.

Prefectul judeţului Alba, Gheorghe Feneșer, a declarat pentru MEDIAFAX că a fost informat că o parte dintre protestatarii de la Roşia Montană s-au blocat în subteran şi că alte persoane ar dori să recurgă la această formă de protest. Feneşer a spus că va merge de urgenţă la Roşia Montană pentru a discuta cu protestatarii, susţinând că disperarea oamenilor “a ajuns la cote maxime”.

Prefectul a mai afirmat că a cerut autorităţilor competente să ia toate măsurile pentru siguranţa protestatarilor care s-au blocat în subteran.

Din 1 septembrie, în centrul Capitalei şi în mai multe oraşe din ţară au loc zilnic proteste ale celor care se opun proiectului minier de la Roşia Montană.

R.D.