15.1 C
București
vineri, 19 aprilie 2024 - 18:10
No menu items!

Noi proteste în Brazilia cu ocazia vizitei Papei Francisc

spot_img

Noi proteste în Brazilia cu ocazia vizitei Papei Francisc

Poliţia din Rio de Janeiro a dispersat luni seară cu gaze lacrimogene manifestanţii după întâlnirea pe care Papa Francisc, sosit în Brazilia, a avut-o cu preşedinta Dilma Rousseff, au raportat jurnaliştii AFP.

Manifestaţia din apropiere de Palatul Guanabara a determinat serviciile de securitate să schimbe programul papei, nevoit să urce în elicopter pentru a se deplasa din centrul oraşului până la palat, semnalează marţi AFP.

Sute de manifestanţi alergau din toate direcţiile în apropiere de Palatul Guanabara. Un cocteil Molotov a fost lansat în direcţia forţelor de ordine. Cel puţin cinci manifestanţi au fost reţinuţi. Un fotograf al AFP, Yasuyoshi Chiba, a fost uşor rănit de un poliţist, potrivit propriei sale mărturii.

Înainte de această vizită, Vaticanul a anunţat că nu este îngrijorat pentru papă, în măsura în care manifestaţiile nu sunt îndreptate împotriva lui, însă nu a exclus posibilitatea ca manifestanţii să profite de prezenţa lui Francisc, care pune accentul pe problemele sociale, pentru a-şi relansa mişcarea, potrivit aceleiaşi surse.

C.I.