11.1 C
București
vineri, 26 aprilie 2024 - 0:27
No menu items!

Noi discuții în Parlament pe tema certificatului verde. Ce prevăd amendamentele depuse de partidele politice

spot_img

Membrii Comisiei de Sănătate a Camerei Deputaților s-au reunit, marți dimineață, într-o nouă ședință pe tema introducerii obligativității certificatului verde la locul de muncă. Aproape toate partidele politice au depus amendamente care prevăd, între altele, introducerea a două tipuri de certificat COVID-19, includerea testelor de anticorpi pe unul dintre acestea, dar și o perioadă de „grație” în care angajații nevaccinați să poată prezenta teste plătite de stat. În plus, în timp ce liberalii vor ca, în cazul în care regulile nu sunt respectate, să fie sancționate persoanele juridice (instituții sau firme) cu amenzi cuprinse între 10.000 și 100.000 de lei, AUR, prin George Simion, a depus un amendament care prevede sancționarea conducătorului unității (persoană fizică), cu amendă între 50.000 și 100.000 de lei. 

Președintele Comisiei de Sănătate, Nelu Tătaru, a precizat că, în ședința de marți, în Comisia de Sănătate, au fost prezentate toate amendamentele depuse, dar a existat și un vot. „S-a convenit totuși ca perioada în care angajații nevaccinați – atât cei din mediul privat, cât și bugetarii – să poată beneficia de teste plătite de stat pentru o perioadă de 30 de zile (și nu de 60 de zile cât propusese PSD). (…)Testele de anticorpi nu pot fi acceptate, pentru nu există dovada științifică că aceastea atestă trecerea prin boală sau imunitatea„, a explicat Tătaru. 

Amendamentele privind introducerea testelor de anticorpi au fost depuse de reprezentanții AUR, dar și de deputați din „tabăra Orban” care activează acum ca neafiliați după ce au demisionat din grupul PNL, precum Alexandru Kocsis-Cristea, Bogdan-Alexandru Bola, Cătălina Ciofu și Claudiu-Martin Chira. 

Astfel, prin introducerea amendamentelor privind testele de anticorpi, proiectul de lege ar fi arătat astfel: 

„Art. 11 (1) Pentru utilizarea exclusivă pe teritoriul național pot fi eliberate și verificate, prin intermediul SII-CDC, în condițiile OUG nr. 68/2021 privind adoptarea unor măsuri pentru punerea în aplicare a cadrului european pentru eliberarea, verificarea şi acceptarea certificatului digital al Uniunii Europene privind COVID pentru a facilita libera circulaţie pe durata pandemiei de COVID-19, cu mdoificările și completările ulterioare, certificate digitale privind COVID-19, după cum urmează:

  1.   a) certificate de testare, având valabilitate 48 de ore pentru testul antigen rapid şi 72 de ore pentru testul de amplificare a acidului nucleic;
  2.   b) certificate de vindecare, având valabilitate 180 de zile de la data primului rezultat pozitiv la testul pentru SARS-CoV-2, înregistrat în platforma informatică „Corona-forms”;
  3.   c) certificatele de vaccinare, având valabilitate până la data de 30 iunie 2022;
  4. d) certificate de anticorpi, eliberate pe baza rezultatului unui test certificat care atestă prezența anticorpilor ca urmare a trecerii prin infecția cu virusul SARS-CoV-2, efectuat în unitățile care raportează în platforma informatică „Corona-forms”.

 (2) La eliberarea certificatului digital, solicitantul selectează tipul de certificat, respectiv certificat digital al UE privind COVID-19 sau certificat digital privind COVID-19.

(3) Verificarea certificatelor digitale privind COVID-19 se face prin intermediul aplicației mobile „Check DCC”, utilizând modulul intern al aplicației.

(4) Tipurile de teste și nivelul minim de anticorpi pe baza cărora se eliberează certificate de anticorpi, precum și perioada de valabilitate a acestora se stabilesc prin ordin al ministrului sănătății, în termen de 15 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei legi.”

Imunitate pentru magistrați

Întrebat marți dacă obligativitatea certificatului verde va fi impusă și parlamentarilor, așa cum prevăd, de altfel, mai multe amendamente introduse de deputați, Nelu Tătaru a spus doar: „Vom discuta”. 

Cert este faptul că, potrivit documentului aflat pe masa Comisiei de Sănătate, obligativitatea prezentării certificatului verde la locul de muncă nu le va fi impusă și magistraților, fiind menținut amendamentul depus în acest sens de PNL la Senat. 

(4) Prevederile prezentei legi nu se aplică autorităților și instituțiilor din cadrul autorității judecătorești, pentru acestea fiind aplicabile dispozițiile Legii nr. 114/2021 privind unele măsuri în domeniul justiţiei în contextul pandemiei de COVID-19.”, prevede amendamentul. 

Raluca Dan