12.4 C
București
joi, 25 aprilie 2024 - 4:00
No menu items!

Noi detalii în scandalul provocat în Italia de uciderea unui român

spot_img

Pensionarul care a împuşcat mortal un român la periferia orașului Milano a făcut declaraţii false în faţa anchetatorilor. Procurorii italieni au stabilit că presupusul hoţ se afla pe scara exterioară a vilei când a fost împușcat, și nu în incinta acesteia, cum a afirmat italianul, informează site-ul publicaţiei La Stampa.

Anchetatorii nu au găsit urme de sânge în interiorul locuinţei, iar procurorii Alberto Nobili şi Antonio Pastore contestă versiunea prezentată de pensionar. În plus, autorităţile italiene au stabilit că românul nu era înarmat.

„Românul a fost împuşcat direct în inimă, în timp ce se afla pe scara exterioară a vilei; nu intrase încă în locuinţă”, a declarat o sursă din cadrul investigaţiei.

Francesco Sicignano, în vârstă de 65 de ani, a fost pus sub acuzare pentru omor calificat, procurorii schimbând încadrarea iniţială – omor calificat prin exces în legitimă apărare.

Un român a fost împuşcat mortal, în cursul nopţii de luni spre marţi, în curtea unei vile situată la periferia oraşului italian Milano în care ar fi intrat prin efracţie pentru a fura, proprietarul casei fiind arestat preventiv reţinut sub acuzaţia de crimă, o situaţie juridică ce a stârnit polemici în Italia. Incidentul a avut loc în Vaprio D’Adda, localitate situată în provincia italiană Milano.