14.7 C
București
luni, 20 mai 2024 - 0:11
No menu items!

Noi avertizări de vreme rea: Ploi torențiale, grindină și vijelii, în aproape jumătate din țară

spot_img

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, miercuri, o nouă avertizare Cod galben de furtuni, valabilă, până la ora 23.00, în mai multe zone din ţară. Cantităţile de apă vor depăşi 40 de litri pe metru pătrat. 

”În intervalul menţionat, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată care se va manifesta prin averse torenţiale, frecvente descărcări electrice, grindină, intensificări ale vântului şi vijelii în Oltenia, nord-vestul Munteniei, vestul şi sud-vestul Transilvaniei, precum şi în Carpaţii Occidentali şi Meridionali. În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantităţile de apă vor fi de 20…25 l/mp şi izolat de peste 40 l/mp”, au transmis meteorologii.

Astfel de fenomene se vor semnala pe arii restrânse şi în restul ţării.

Cum se anunță vremea în București

În Bucureşti, miercuri, până la ora 23.00, valorile termice vor fi în scădere faţă de intervalul anterior, astfel încât se vor situa în jurul mediilor multianuale.

Cerul va avea înnorări mai ales după-amiaza şi seara când vor fi averse posibil însoţite de descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului. Temperatura maximă va fi de 21…23 de grade.

                                                                                                           Adina Bucur