18.9 C
București
joi, 28 martie 2024 - 15:12
No menu items!

Nike renunță la contractul cu Manchester United, după 13 ani de colaborare

spot_img

Performanțele sportive slabe au avut o contribuție majoră în această decizie

nike mu

Sezonul 2014-15 este ultimul în care clubul englez Manchester United va purta tricouri produse de compania americană Nike.

Nike este cel mai mare producător de echipament sportiv din lume, iar MU este cel mai titrat club din Anglia. Primul contract dintre cele două organizații a fost semnat în 2002.

”Termenii care erau oferiți pentru un nou contract nu au fost buni pentru acționarii Nike”, potrivit unui comunicat al companiei americane.

Potrivit BBC, se așteaptă ca următorul sponsor tehnic să fie Adidas sau Warrior.

În sezonul precedent, Manchester United nu s-a calificat în Liga Campionilor UEFA pentru prima dată în ultimii 19 ani.

După un sezon foarte slab în care a fost antrenată de scoțianul David Moyes, MU va fi preluată de Louis van Gaal, care, în prezent, conduce naționala Olandei la Campionatul Olandei.

Veniturile pentru acest an financiar se ridică la 418 milioane de lire sterline. Sub actualul contract, Nike plătește 24 de milioane de lire anual către club.

Următorul contract pe 10 ani este negociat în jurul sumei de 600 milioane de lire, sumă care ar depăși cu mult actualul record în domeniu – 31 de milioane de lire anual plătiți de Adidas către Real Madrid.

V.B.