7.3 C
București
vineri, 19 aprilie 2024 - 4:00
No menu items!

Nicușor Dan s-a întâlnit cu Ludovic Orban. Despre ce au discutat

spot_img

Cu o zi înainte să revină la serviciu, după o lună de concediu, primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, s-a întâlnit cu preşedintele Partidului Naţional Liberal, Ludovic Orban, cu care a discutat chestiuni administrative, guvernamentale şi politice, conform propriilor declarații.

Primarul Nicușor Dan a negat că Orban i-ar fi făcut sugestii în ceea ce priveşte numirea unui nou director ALPAB.

„M-am întâlnit ieri dimineaţă cu Ludovic Orban. Nu a fost nicio discuţie, nu mi-a dat nicio indicaţie legată de ce să fac eu la Administraţia Lacuri, Parcuri, Agrement. Suntem oameni maturi, care avem responsabilităţi şi ni le exercităm. (…) În prezent, exercit temporar conducerea acestei instituţii şi voi face o analiză şi pe trecut şi pe tot cea înseamnă personal din conducerea acestei instituţii ca să văd care este persoana cea mai potrivită pentru a fi director interimar sau este posibilitatea de a scoate la concurs. Toate opţiunile sunt pe masă”, a susţinut el.

Întrebat din nou dacă Orban i-a transmis să-l numească director la ALPAB pe Bogdan Steriopol, Nicușor Dan a replicat: „Aveți o obsesie.”

Primarul Capitalei Nicuşor Dan a anunţat joi că a preluat interimar conducerea Administraţiei Lacuri Parcuri şi Agrement Bucureşti (ALPAB), după ce a descins la această instituție, nemulţumit fiind de starea parcurilor din Capitală.

Emanuel Stan