12.4 C
București
joi, 25 aprilie 2024 - 4:34
No menu items!

Nicuşor Dan, luat la întrebări de membrii comisiei de anchetă din Parlament, pentru facturile bucureștenilor

spot_img

Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, a fost chemat astăzi la Comisia parlamentară de anchetă privind preţul energiei pentru a da explicaţii pe un subiect de interes pentru bucureşteni, facturile din această iarnă. S-a enervat, s-a supărat, s-a simţit ironizat şi în cele din urmă s-a ridicat şi a plecat.

Membrii comisiei de anchetă au dorit să afle de ce primarul Nicuşor Dan şi Consiliul General nu au luat toate măsurile necesare pentru a-i proteja pe bucureşteni de creşterile de preţului la subvenţia pentru căldură.

Nicuşor Dan nu a reuşit să ofere prea multe informaţii parlamentarilor, întrucât s-a arătat deranjat de felul în care a fost primit. La scurt timp, acesta s-a ridicat şi a plecat.

„Sunt la dispoziţia dumneavoastră, dar dacă începem cu glumiţe din astea, eu mă ridic şi plec”, le-a spus primarul general parlamentarilor.

Şi aşa a şi făcut!

Preşedintele comisiei, senatorul PSD Daniel Zamfir îi reproşase edilului că nu a ştiut să elaboreze documentul prin care solicita ajutorul financiar de la Guvern.

„Persoana care a făcut această hârtie o mai aveți angajată? Pare că nici măcar n-a luat Bacalaureatul. Sunt greșeli elementare, este o adresă care e lipsită de orice fundament. Când soliciți o anumită sumă trebuie fundamentată. Dumneavoastră ați scris aici domne, dați-ne 968 de milioane pentru plata subvenției pentru acoperirea diferențelor de preț și tarif la energia termică. Bun, de ce 968 de milioane? Cum justificați solicitarea către Guvern a celor 968 de milioane?”, l-a întrebat senatorul Daniel Zamfir pe Nicușor Dan.

La rândul său, primarul general a spus că în cazul în care Guvernul asigură întreaga sumă, bucureştenii vor plăti 164 de lei pe gigacalorie.

„În ipoteza în care Guvernul nu ar putea să asigure niciun leu, PMB va fi într-o uriaşă dificultate. În ipoteza în care nu ai un ajutor din partea statului, suntem într-o situaţie imposibilă, adică nu putem pune bucureştenii să plătească 600 de lei şi nici Primăria nu poate să plătească 2 miliarde de lei”.

Roxana Toma