8.2 C
București
joi, 18 aprilie 2024 - 5:33
No menu items!

Niculae Bădălău a fost arestat pentru 30 de zile

spot_img

Fostul senator PSD Niculae Bădălău, vicepreşedinte al Autorităţii de Audit a Curţii de Conturi, a fost arestat preventiv, luni, în urma unei decizii a Curţii de Apel Bucureşti.

Judecătorii Curții de Apel București au decis arestarea pentru 30 de zile a lui Niculae Bădălu, care este acuzat de trafic de influență și dare de mită.

În schimb, magistraţii au decis ca o complice a lui Bădălău să fie plasată în arest la domiciliu pentru 30 de zile.

„Și-a dezvoltat un adevărat mod de operare din obținerea de contracte de lucrări de la primăriile din județele Giurgiu și Teleorman”

Bădălau este acuzat de procurorii DNA că a promis un procent de 7% dintr-un contract pe care ar fi zis că îl poate obține de la Compania Națională de Investiții pentru o comună din județul Giurgiu.

”Din denunțul formulat de numitul (….) (vol. 1 fil. 100-105), primar al comunei (….) din județul Giurgiu, a rezultat că inculpatul Bădălău Niculae, fost senator și fost președinte al Organizației Județene a (….) Giurgiu, în prezent vicepreședinte al Autorității de Audit din cadrul Curții de Conturi a României, și-a dezvoltat un adevărat mod de operare din obținerea de contracte de lucrări de la primăriile din județele Giurgiu și Teleorman pentru firmele controlate de el, prevalându-se de funcțiile anterioare și mai ales de calitatea lui actuală, care îi permite să afirme că neexecutarea lucrărilor nu va fi constatată de organele Curții de Conturi a României. De asemenea, acesta profită și de faptul că primarii sunt timorați de calitatea sa, temându-se că, în cazul în care nu acceptă cedarea lucrărilor către firmele indicate de el, vor putea fi supuși unor controale din partea Curții de Conturi a României.

Conform denunțului, în acest context și în condițiile în care inculpatul Bădălău Niculae cunoștea că Primăria (….) obținuse finanțare în sumă de aproximativ 8.000.000 lei pentru reabilitarea sistemului de alimentare cu apă potabilă în 3 localități ale comunei, în luna august 2022 l-a contactat pe primarul (….) și i-a solicitat să atribuie aceste lucrări uneia dintre firmele controlate de el, promițându-i că în schimb își va exercita influența pe care a lăsat să se creadă că o are asupra unor persoane cu funcții de conducere din cadrul Companiei Naționale de Investiții în scopul de a le determina să aprobe finanțarea pentru lucrări de investiție în comuna (….). Mai mult, pentru a se asigura de câștigarea procedurii ce urma a fi organizată, inculpatul Bădălău Niculae a solicitat încheierea de către Primăria (….) a unui contract de consultanță cu firma controlată de numitul (….), omul de încredere al acestuia.

De asemenea, numitul (….) a mai sesizat și faptul că în urmă cu aproximativ o lună sau două a fost contactat de către inculpata (….), reprezentanta SC (….) (….) SRL, care i-a solicitat să facă o plată parțială pentru tot ceea ce susținea că s-a lucrat.

Acesta a relatat că nu a fost de acord să dea curs cererii fără a verifica în teren stadiul lucrărilor și că, cu ocazia deplasării în teren a acestor două persoane și a dirigintelui de șantier, au fost constatate deficiențe majore, astfel că a refuzat să facă plata cerută.

Ulterior, după ce a solicitat ca lucrările să fie refăcute conform proiectului, inculpata (….) i-a oferit bani, în trei ocazii diferite, pentru ca în schimb acesta să fie de acord cu efectuarea plății.

Semnatarul actului de sesizare, (….), a susținut că a refuzat să primească banii, iar în legătură cu SC (….) (….) SRL, despre care a precizat că este deținută de (….) a învederat că Primăria Comunei (….) are în derulare cu această societate un contract a cărui valoare este de aproximativ 6.664.000 lei, având ca obiect aducțiunea apei potabile în comună”, au susținut procurorii DNA în fața judecătorului de drepturi și libertăți, obținut mandatul de arestare solicitat.

Baronul de Giurgiu, fost ministru PSD al Energiei, Niculae Bădălău, a fost reținut duminică seară, de procurorii anticorupție. Procurorii DNA susţin că Bădălău i-ar promis, în total, 170.000 de euro primarului unei comune pentru a oferi un contract unei firme administrate de o rudă a sa şi a continua să facă plăţi acelei societăţi, în cadrul unui alt contract, chiar şi pentru lucrări neconforme. Alături de Bădălău a fost reţinut şi reprezentantul unei firme.

USR a cerut, luni, Birourilor celor două Camere ale Parlamentului, declanşarea procedurii de revocare a lui Niculae Bădălău din funcţia de vicepreşedinte al Autorității de Audit, după reţinerea acestuia de către DNA.

Şi PSD i-a cerut luni lui Niculae Bădălău să îşi depună demisia pentru încetarea mandatului de vicepreşedinte al Autorităţii de Audit a Curţii de Conturi, în urma reţinerii sale de către DNA.

                                                                                                                  Adina Silav

SURSA FOTO: Inquam Photos / Sabin Cirstoveanu