18.9 C
București
sâmbătă, 23 octombrie 2021 - 19:45

Nicușor Constantinescu reclamat de ANI la DNA

spot_img

Președintele suspendat al Consiliului Județean Constanța este acuzat de inspectorii de integritate de conflict de interese și de alte fapte asimilate celor de corupție

Nicusor Constantinescu_SZ
“Baronul” de Constanța Nicușor Constantinescu a fost reclamat de Agenția Națională de Integritate (ANI) la Direcția Națională Anticorupție (DNA), fiind acuzat de conflict de interese penal și de alte infracțiuni asimilate celor de corupție.

Astfel, potrivit inspectorilor de integritate, în urma evaluării făcute în privința averii lui Constantinescu au rezultat “indicii privind posibila săvârșire a infracțiunii de conflict de interese”, întrucât, în perioada exercitării funcției, acesta a încheiat, prin atribuire directă, un contract de prestări servicii și 10 acte adiționale, semnate între C.J. Constanța și S.C. CONPRESS HOLDING S.R.L. În baza contractului, asociații acestei societăți comerciale au obținut foloase de 2.404.913,24 lei (aproximativ 556.260,16 euro). Nicușor Constantinescu a deținut acțiuni la CONPRESS HOLDING S.R.L. (în perioada 23 mai 1994 – 04 aprilie 2002) și funcția de administrator (timp de două zile, în perioada 3 – 4 aprilie 2002), “fiind asociat cu Strutinsky Gabriel Sorin, Ciocoiu Sanda, Cârciog Mihail Gheorghe, persoane fizice cu care este asociat și în prezent în cadrul altor societăți comerciale”, notează ANI.  Mihail Gheorghe Cârciog a murit însă în 2011, la Viena.

ANI prezintă și o schemă a modului în care a fost comisă infracțiunea de conflict de interese.

ANEXA+1

În plus – arată inspectorii ANI – cu ocazia desfășurării evenimentului „Centura de Aur”, organizat în Constanța în perioada 4 – 8 septembrie 2013, Consiliul Județean Constanța, prin președintele Nicușor Constantinescu, a încheiat cu agenția de turism ICAR TOURS CONSTANȚA S.R.L. un contract cadru de comercializare a pachetelor de servicii turistice.

Astfel, prin încheierea acestui contract, s-a creat un folos patrimonial, în valoare de 22.000 Lei, în favoarea S.C. XENOTI S.R.L., societate comercială ce a asigurat, cu ocazia evenimentului menționat, servicii de cazare la Complexul „FLORA” din Mamaia, și în cadrul căreia Constantinescu Nicușor Daniel deține calitatea de asociat. Anterior, în anul 2007, S.C. ICAR TOURS CONSTANȚA S.R.L. a  încheiat cu S.C. XENOTI S.R.L. – Complex „FLORA” Mamaia un contract de prestări servicii hoteliere pe durată nedeterminată. Astfel, pentru efectuarea plăților, Constantinescu Nicușor Daniel, în calitate de Președinte al C.J. Constanța și ordonator principal de credite, a semnat documentele financiar-contabile constând în cinci ordonanțări de plată, două angajamente bugetare și două propuneri de angajare.

Agenția Națională de Integritate
comunicat de presă

Mai mult, se arată în comunicatul ANI, în calitate de președinte al CJ Constanța, Constantinescu “a folosit informațiile referitoare la bugetul instituției publice și serviciile ce urmează a fi achiziționate, informații ce nu sunt destinate publicății, în scopul obținerii unor sume de bani (2.404.913,24 Lei, echiv. a 556.260,16 Euro) pentru asociații S.C. CONPRESS HOLDING S.R.L. Constanța, societate care aparține acelorași persoane cu care președintele C.J. Constanța se află în relații de asociere și colaborare în ultimii cinci ani, în mai multe societăți comerciale”. În același sens, Constantinescu, folosind informații ce nu sunt destinate publicității, “a favorizat și direcționat, prin intermediul agenției de turism ICAR TOURS CONSTANȚA plata sumei în valoare de 252.899,00 Lei pentru serviciile de cazare oferite în timpul competiției sportive Centura de Aur, din care, ulterior, suma de 22.000 Lei a fost direcționată către propria firmă, S.C. XENOTI S.R.L.”, mai precizează inspectorii de integritate.

ANEXA+2

Prin urmare, Agenția Națională de Integritate a sesizat Direcția Națională Anticorupție în vederea verificării indiciilor privind săvârșirea de către Constantinescu Nicușor Daniel a infracțiunii de conflict de interese (art. 301 din Codul Penal) și a infracțiunii asimilate infracțiunilor de corupție (art. 12, lit. b) din Legea nr. 78/2000).

Totodată, având în vedere neconcordanțele sesizate cu privire la unele facturi fiscale, constatate ca urmare a comunicării acestora de către S.C. XENOTI S.R.L. – Complex „FLORA” Mamaia și S.C. ICAR TOURS CONSTANȚA S.R.L., a fost sesizată și Agenția Națională de Administrare Fiscală (A.N.A.F.), în vederea declanșării acțiunii de control fiscal la S.C. XENOTI S.R.L., în conformitate cu  prevederile Codului Fiscal și Codului de Procedură Fiscală.

Agenția Națională de Integritate
comunicat de presă

Nicușor Constantinescu a fost informat despre verificările ANI, însă nu a depus la dosar un punct de vedere în apărarea sa.

R.D.