Nicușor Constantinescu rămâne doar cu controlul judiciar

Nicusor Constantinescu_SZ

Președintele Consiliului Județean Constanța, Nicușor Constantinescu va fi cercetat sub control judiciar, în libertate, au decis, defintiv, magistrații Curții de Apel București. Judecătorii au respins cererea DNA de a-l aresta pe nicușor Constantinescu, după ce și Tribunalul București a dat aceeași sentință, în urmă cu o săptămână.

Șeful CJ Constanța este urmărit penal pentru abuz în serviciu într-un dosar în care prejudiciul, spun procurorii anticorupție, se ridică la 30 de milioane de euro. Constantinescu este acuzat că nu a emis sau prelungit autorizații de construire a unor centrale eoliene, și că ar fi împiedicat mai multe controale ale Curții de Conturi.

Baronul de Constanţa a fost ridicat de acasă, de mascaţi și procurori DNA. După ce au făcut percheziții și în biroul de la Consiliul Judeţean, anchetatorii l-au urcat în dubă şi l-au adus la Bucureşti pentru audieri. După el, a fost adus şi şeful direcţiei judeţene a Drumurilor, care ulterior a primit mandat de arestare.

Nicuşor Constantinescu este cercetat în mai multe dosare penale deschise de DNA, atât la Constanța, cât și la structura centrală.

M.N.

NICIUN COMENTARIU