9.6 C
București
luni, 13 mai 2024 - 6:44
No menu items!

Nicolae Ciucă, greșeli de gramatică chiar în discursul în fața elevilor

spot_img

Fostul premier al României a fost prezent, la deschiderea noului an școlar, la Liceul Tehnologic ”Timotei Cipariu”, alături de primarul municipiului Blaj, Valentin Rotar.

Ciucă s-a adresat elevilor folosind cuvinte și expresii precum ”aci”, ”rănim în loc de râvnim”, precum și ”înapoia” și i-a îndemnat să aleagă o meserie, pentru că meseria este brățară de aur.

Ciucă le-a urat elevilor de la liceul tehnologic din Blaj să obțină note mari și deoarece prin învăţare vor reuşi să se desăvârşească într-un domeniu şi să îşi formeze propria carieră profesională.

”La noi la români se spune că meseria este brăţară de aur. Într-adevăr, avem nevoie să dezvoltăm şi acest segment din care să putem să asigurăm forţa de muncă necesară pentru o economie în plină dezvoltare, avem nevoie ca dincolo de tot ceea poate să însemne impactul tehnologic să ţinem cont că această tehnologie are înapoia bancurilor de lucru, înapoia comenzilor care se dau pentru a putea să funcţioneze intervenţia omului”, a mai afirmat preşedintele PNL.

Motivul pentru care fostul premier a ales să participe la Blaj, a deschiderea anului școlar, a fost explicat de acesta în timpul discursului.

”Am ales Blajul pentru relevanța istorică pe care o are în conștiința noastră. Pornind de la Școala Ardeleneană, la Adunarea de la Blaj, despre tot ceea ce a însemnat, Blajul în istoria noastră, dar și pentru ce înseamnă Blajul acum.

Pentru prezentul nostru și pentru viitor. Am ales Blajul și Alba Iulia pentru că este un exemplu de bună practică despre ceea ce înseamnă învățământul dual și profesional.

Acesta a mai spus că școala, biserica și economia sunt obiectivele care trebuie consolidate în țară, pentru un viitor mai bun al copiilor.

”Rănim în loc de râvnim”

 

”ACI”

 

”ÎNAPOIA”

D.Constantin