22.8 C
București
joi, 3 octombrie 2024 - 20:05
No menu items!

Niță își dorește cea mai puternică societate de construcţii navale

spot_img

Autoritățile vor ca Daewoo-Mangalia Heavy Industries să devină cea mai solidă companie din regiune, în domeniul ei

daweoo mangalia

România trebuie să aibă cea mai puternică societate de construcții navale de la Marea Neagră și din Europa, crede ministrul Economiei, Constantin Niță. Acesta s-a referit în mod concret la Compania Daewoo-Mangalia Heavy Industries.

“Chiar dacă suntem acţionari minoritari, avem datoria să ajutăm compania să devină cea mai puternică societate de construcţii navale de la Marea Neagră şi din Europa”, a declarat ministrul Constantin Niţă, cu ocazia unei vizite la şantierele navale de la Daewoo-Mangalia Heavy Industries S.A. şi Şantierul Naval Mangalia S.A.

Potrivit unui comunicat al Ministerului Economiei, în întâlnirile avute cu managementul celor două companii s-a discutat despre funcţionarea acestor societăţi, cu accent pe problemele pe care le întâmpină în programele lor de dezvoltare.

Statul roman este acționar la Şantierul Naval Mangalia 2 Mai S.A în proporţie de 49%, iar partenerul sud-coreean Daewoo Shipbuilding & Marine Engineering are o pondere de 51%.

Valoarea contractelor aflate în derulare la Daewoo-Mangalia Heavy Industries S.A. se ridică la 1,34 miliarde de dolari, ceea ce poziţionează societatea pe locul trei în Europa din punct de vedere al volumului de activităţi şi prima ca mărime pe segmentul construcţiei de nave comerciale.

“Societatea are o importanţă economică şi socială esenţială pentru România şi în zona litoralului Mării Negre, prin asigurarea unui mare număr de locuri de muncă directe şi indirecte, care se cifrează la aproximativ 6.800 de persoane cu perspective de noi angajări în anii următori”, a precizat ministrul Economiei.

Niță a vizitat şi Şantierul Naval Mangalia S.A., unde a cerut conducerii companiei soluţii pentru dinamizarea activităţii societăţii şi adoptarea măsurilor necesare pentru o colaborare mai strânsă cu Daewoo-Mangalia Heavy Industries S.A.

C.C.