3 C
București
duminică, 28 noiembrie 2021 - 8:30
No menu items!

Nereguli majore care pun viața pacienților în pericol, amendate cu doar 500 de lei

spot_img

Incendiul major, soldat cu pierderi de vieți omenești, care a avut loc la un spital din Constanța a mobilizat pompierii din țară care au pornit din spital în spital pentru verificări. Iar în urma acestora a fost descoperit un adevărat dezastru. La Caraș Severin, reprezentanții ISU au descoperit o serie de nerguli extrem de grave. Pe lângă lipsa hidranților, sau dacă existau nu funcționau, pe langa intalații electrice improvizate, pompierii au constata că ușile saloanelor erau mult prea înguste ca să permită evacuarea în cazul unui dezastru.

Recent, DSU a decis ca toate secțiile ATI din țară să fie supuse unor verificări din trei în trei ore de către reprezentanții ISU.

De câteva zile, secțiile de Terapie Intensivă ale Spitalelor din Reşiţa şi Caransebeş sunt verificate, iar în urma controalelor s-au descoperit nereguli care pun viața paceinților în pericol.

Ușile de la saloane sunt subdimensionate şi nu permit evacuarea pacienților, cu paturile aferente. Nu sunt suficiente prize independende aferente unui pat, ţevile de refulare de la hidranţi sunt neconforme, iar spitalul nu are un Serviciu Privat pentru Situații de Urgență, aşa cum prevede legea. În plus, accesul autospecialelor de intervenție și salvare de la înălțime, la una dintre fațadele clădirii, în zona Secției ATI, nu este posibil din cauza unor copaci și a mașinilor parcate“, a declarat George Cozariuc, comandantul de la ISU Semenic.

Spitalului Judeţean de Urgenţă din Reşiţa a primit trei avertismente și o amendă în valoare de 2.500 de lei.

Și la Spitalul Municipal de Urgenţă din Caransebeş au fost descoperite mari nereguli. Clădirea nu are autorizaţie de securitate la incendiu şi nu au fost începute demersurile privind constituirea Serviciului Privat pentru Situații de Urgență, reclamă pompierii. Mai mult, instalația de hidranți de incendiu din interior nu este funcțională, iar apa nu are presiune suficientă. Au fost descoperite și instalații electrice cu improvizații, a mai informat George Cozariuc, comandantul de la ISU Semenic.

Aceste nereguli au fost amendate cu doar 500 de lei. Unitatea medicală a mai primit și patru avertismente.

                                                                                                        C.Dumitrescu