16.7 C
București
joi, 28 martie 2024 - 21:07
No menu items!

Negocierile de duminică: Justiție, Sănătate, Transporturi și legislație electorală

spot_img
Negocierile PNL-USR PLUS-UDMR, reluate duminică, au ca teme principale justiţia şi sănătatea, dar şi transporturile și reforma electorală, unde există divergenţe între formaţiunile partenere.
 
Coform declaraţiilor făcute de participanţii la discuţii, programul de guvernare va fi convenit la nivelul echipelor organizate pe domenii, iar eventualele dezacorduri vor fi soluţionate în cadrul echipei de negociere politică, la nivel de lideri.
 
Un posibil subiect pe care vor trebui armonizate poziţiile partidelor din coaliţia de guvernare este legat de legislaţia electorală, în condiţiile în care PNL şi USR PLUS susţin alegerea primarilor în două tururi, în timp ce UDMR se opune, afirmă surse politice, potrivit cărora Uniunea are 199 de primari şi ar pierde 30% dacă s-ar reveni la alegerile în două tururi.
 
Preşedintele USR, Dan Barna, prezent duminică după-amiază la Palatul Parlamentului, unde a mers să îşi facă formalităţile pentru noul mandat de deputat, a declarat că domeniile pe care mai era de discutat erau „Transporturile şi câteva decizii politice pe ce înseamnă legislaţia electorală”.