11.1 C
București
vineri, 26 aprilie 2024 - 2:15
No menu items!

Negocieri intense și la Ministerul Transporturilor. Sindicaliștii CFR amenință că în plin sezon estival nu va circula niciun tren

spot_img

Sindicaliștii de la CFR merg din nou la negocieri la Ministerul Transporturilor. Ei amenință că intră în grevă generală, nemulțumiți de salarii și de faptul că statul taie din banii companiei. 

Discuțiile privind revendicărilor angajaților CFR au loc la ora 12.00, la sediul Ministerului Transporturilor.

Sindicaliștii susțin că, deși statul cunoaște nevoia mare de investiții pentru a crește siguranța pe calea ferată și de a îmbunătăți condițiile de circulație, totuși a redus cu 10% compensația pe care compania feroviară o primește. De asemenea, ceferiștii se plâng de degradarea condițiilor de muncă, dar și de salariile mici.

Dacă cererile nu vor fi îndeplinite, sindicaliștii CFR amenință cu grevă generală de la 1 iunie.

                                                                                                                 Adina Silav