10.2 C
București
marți, 23 aprilie 2024 - 14:37
No menu items!

Negocieri Guvern-profesori. Lideri sindicali: Grevă generală în școli luni, indiferent de rezultatul discuțiilor

spot_img

Premierul Nicolae Ciucă a invitat, duminică, la Guvern, sindicatele din educaţie, în condiţiile în care de luni acestea ar urma să declanşeze greva generală. La întâlnire şi-a anunţat participarea şi ministrul Muncii, Marius Budăi. Liderii sindicali au anunțat, însă, că, indiferent de rezultatul negocierilor, greva va avea totuşi loc, cel puţin în ziua de luni, dat fiind că o decizie de încetare a protestului implică şi consultarea membrilor de sindicat.

Simion Hăncescu, preşedintele FSLI, una dintre cele două mari federaţii sindicale din învăţământul preuniversitar, a precizat că este „exclus” ca şcolile să se deschidă luni şi ca profesorii să renunţe la greva generală anunţată. Acesta a subliniat că, dacă vor exista cazuri de inspectori şcolari sau directori de şcoli care vor încerca să îi intimideze pe profesorii participanţi la grevă, pe numele acelora vor fi depuse plângeri penale.

”Educaţia trebuia să fie tratată altfel mai demult. Nu trebuia să ajungem în data de 21 mai, când noi am cerut negocieri de cinci luni de zile, serioase şi soluţii. Dacă realizau ceea ce le-am spus şi am avertizat: mare atenţie, pentru că e riscul major să se ajungă la grevă, că oamenii sunt nemulţumiţi… cred că au tratat cu indiferenţă sau au luat în glumă ceea ce noi am avertizat. Or acum, e bine că ne întâlnim, dar cu siguranţă greva va fi declanşată şi încă o dată, ca să fie foarte clar: oamenii doresc lucruri concrete, acte normative elaborate şi publicate pentru a mai avea încredere în clasa politică”, a afirmat Simion Hăncescu sâmbătă.

El a precizat că este „exclus” să se deschidă şcolile luni şi să se renunţe la protest. 
 
Sindicalistul a precizat că, în opinia sa, grila de salarizare pentru profesori ar trebui adoptată, „cât mai repede”, prin Ordonanţă de Urgenţă a Guvernului, act normativ care să prevadă că această grilă va fi parte componentă a legii salarizării unitare. 
 
Marius Nistor, preşedintele Federaţiei Sindicatelor din Educaţie „Spiru Haret”, a afirmat că sindicatele sunt dispuse să intre la discuţii cu reprezentanţii Guvernului în orice moment, subliniind însă că o eventuală decizie de renunţare la greva generală anunţată pentru luni va aparţine nu vreunui lider de sindicat, ci exclusiv profesorilor care au semnat pentru declanşarea grevei. Nistor aminteşte că, de-a lungul timpului, au mai existat acorduri şi angajamente asumate de către guvernanţi în faţa cadrelor didactice, iar unele dintre acestea au fost respectate doar parţial, în timp ce altele au fost încălcate.
 
„Dacă politicienii noştri, cei care au putere de decizie, hotărăsc să sisteze discuţiile vizavi de modul în care va arăta Guvernul şi să se concentreze pe problemele sistemului de învăţământ, atunci nu putem decât să dăm curs oricărei invitaţii care ne va parveni din partea Guvernului României, aşteptăm cu nerăbdare invitaţia respectivă şi suntem pregătiţi pentru negocieri care să conducă la detensionarea situaţiei din sistem. Noi ne-am arătat disponibilitatea, suntem pregătiţi să începem discuţiile oricând, rămâne ca cei doi lideri politici, cel care este premier în momentul de faţă şi cel care va deveni premier, să stabilească exact data şi unde va avea loc discuţia în cauză. În momentul de faţă este greu să stopezi o acţiune care a fost declanşată din voinţa membrilor de sindicat dintr-un motiv foarte simplu: ea poate fi stopată numai prin decizia celor care au decis declanşarea ei. Deci numai colegii noştri, pe baza unei oferte concrete, a unor soluţii concrete oferite de Guvernul României, pot lua decizia stopării acţiunii de protest. Ne dorim ca soluţiile să vină cât mai rapid cu putinţă, ele să fie soluţii credibile pentru colegii noştri din sistemul de învăţământ preuniversitar. Ei trebuie să creadă cu adevărat că vor fi puse în practică, pentru că noi avem o experienţă destul de veche cu acorduri încheiate, cu angajamente asumate, unele respectate parţial, altele nerespectate şi încălcate imediat cum s-a schimbat puterea”, a spus Nistor sâmbătă. 
 
El a subliniat că o eventuală decizie de renunţare la protest nu va fi luată de vreun lider sindical, ci de către cei care au semnat pentru grevă. 
 
Întrebat cât va dura acţiunea de protest, liderul de sindicat a declarat că nu are un răspuns în acest sens, subliniind că sindicaliştii nu îşi doresc să atingă „un nou maxim vizavi de durata unei greve”. 

 

Care sunt revendicările sindicaliştilor

  • Majorarea salariilor personalului din învăţământ, în conformitate cu importanţa socială a muncii prestate, plecând de la principiul salariul profesorului debutant să fie cel puţin egal cu salariul mediu brut pe economie, salarizarea întregului personal didactic de predare urmând să se realizeze în mod progresiv, în raport de funcţie, studii, vechime şi grad didactic;
  • Instituirea regulii indexării anuale a salariilor personalului plătit din fonduri publice, cu rata inflaţiei;
  • Plata orelor suplimentare efectuate de personalul didactic auxiliar şi nedidactic;
  • Acordarea sporurilor pentru condiţii de muncă personalului din învăţământ;
  • Acordarea drepturilor prevăzute în legislaţia în vigoare şi contractele colective de muncă aplicabile (decontarea navetei, plata indemnizaţiei de instalare, acordarea concediului de odihnă suplimentar, compensarea în bani a concediului de odihnă neefectuat etc.);
  • Creşterea anuală a investiţiilor în învăţământ, pentru îmbunătăţirea bazei materiale şi a infrastructurii;
  • Renunţarea la aplicaţia EduSal şi înlocuirea acesteia cu un program informatic de salarizare gestionat şi administrat de Ministerul Educaţiei.

R. Dan