12.2 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024 - 14:33
No menu items!

Negocieri blocate Rusia – Ucraina. Nu s-a ajuns la niciun armistițiu

spot_img

Războiul purtat de Rusia în Ucraina a intrat joi în cea de-a treia săptămână. Mii de oameni au fost uciși, în timp ce peste două milioane de ucraineni au statut de refugiat și alte câteva mii sunt ascunși în orașe asediate, supuse unor bombardamente necruțătoare, transmite Reuters. 

În acest context, miniștrii de externe ai Rusiei și Ucrainei s-au întâlnit joi în Turcia, întâlnirea fiind considerată contactul la cel mai înalt nivel înregistrat între cele două țări de la începutul războiului, pe 24 februarie.

Conform Reuters, duelurile care au avut loc între miniștrii de externe ai celor două state în conferința de presă de la finalul întâlnirii au arătat clar că negocierile nu au înregistrat niciun progres. 

Ministrul ucrainean Dmytro Kuleba a spus că nu a primit nicio promisiune din partea ministrului rus de externe Serghei Lavrov privind încetarea temporară a focului, astfel încât convoaiele cu ajutoare să poată ajunge la civili. Nicio asigurare privind vreun armistițiu nici măcar în legătură cu principala prioritate a Kievului din acest moment: evacuarea a sute de mii de oameni prinși în mijlocul luptelor din orașul – port asediat Mariupol.

Lavrov nu a dat semne că va face vreo concesie, repetând cererile Rusiei ca Ucraina să fie dezarmată și să accepte statutul neutru. El a spus că Kievul pare să dorească întâlniri de dragul întâlnirilor și a acuzat Occidentul de intensificarea conflictului prin înarmarea Ucrainei.

Ministrul rus de externe a susținut în plus că Vladimir Putin „nu a refuzat niciodată întâlniri față în față cu Volodimir Zelenski, dar ele trebuie organizate când există valoare adăugată”.

Întrebat în mod repetat de ziariști de ce Rusia a invadat Ucraina, Lavrov a spus: „noi nu am invadat Ucraina și nu vom invada nici o altă țară”.

Întrebat de ce a bombardat armata rusă o maternitate din Mariupol, spitale și școli, Lavrov a calificat acuzațiile drept „fake” și „strigăte patetice”. El a susținut că Rusia ar fi prezentat dovezi la ONU cu trei zile înaintea atacului din Mariupol că în maternitatea respectivă nu mai erau pacienți, ci doar militari ucraineni.

A fost momentul în care ziaristul britanic Dominic Waghorn de la Sky News l-a confruntat direct pe Lavrov: „Ați spus azi că Rusia nu a invadat Ucraina, deși e clar că a invadat-o. Ați spus că Rusia nu rănește civili din Ucraina, deși mii de oameni sunt răniți. De ce ar trebui să vă ia ucrainenii și restul lumii în serios, cu tot respectul?”

În replică, Lavrov a răspuns: „Am răspuns la întrebarea despre spital, dar nu ați ascultat ce am spus. Am făcut totul pentru a rezolva diplomatic situația. Președintele Putin a spus clar de a ce luat decizia de a începe operațiunea specială, vă puteți uita singur la asta. Vrem o Ucraină demilitarizată, care să nu aibă o conducere nazistă. Care să respecte biserica ortodoxă, cultura și limba rusă”.

Raluca Dan