10 C
București
duminică, 28 februarie 2021 - 14:11

Neamț: Consilierul județean Mihai Fărcășanu, trimis în judecată pentru corupție

Neamț: Consilierul județean Mihai Fărcășanu, trimis în judecată pentru corupție
foto: alexnechita.blogspot.com

Procurorii DNA din Bacău au dispus, vineri, trimiterea în judecată a consilierului județean de Neamț, Mihai Fărcășanu, fost președinte al PPDD Neamț, pentru corupție la alegerile locale din 2012.

În perioada martie-mai 2012, Fărcășanu, folosindu-și funcțiile de vicepreședinte în cadrul Biroului Permanent Național al PPDD și de președinte al Organizației Județene Neamț a aceluiași partid politic, a pretins de la șase membri ai aceluiași partid suma totală de 35.000 de euro pentru a-i ajuta să ocupe funcții de consilieri județeni, se arată într-un comunicat al DNA.

“Acești bani au fost pretinși atât pentru sine, cât și pentru partid pentru ca, în virtutea funcțiilor sale politice, să favorizeze persoanele respective pentru ocuparea unor funcții de consilieri județeni cu ocazia desfășurării alegerilor locale din anul 2012. Din banii pretinși, inculpatul a primit suma de 10.000 euro cu titlu de contribuție pentru campania electorală a partidului”, precizează comunicatul.

În decembrie 2012, Mihai Fărcăşanu a pierdut alegerile pentru Camera Deputaţilor, iar ulterior a fost schimbat de la şefia PPDD Neamţ.

A.V.