7.4 C
București
vineri, 19 aprilie 2024 - 9:32
No menu items!

Nava Flaminia va părăsi Portul Constanţa, urmând să ajungă în Grecia pentru a fi decontaminată

spot_img

flaminia_deseuri

Nava portcontainer Flaminia, distrusă parţial în urma unui incendiu anul trecut, va părăsi Portul Constanţa, unde a acostat în mai, urmând să ajungă, cel mai probabil, într-un port din Grecia pentru a fi decontaminată, după ce soluţiile propuse de partea română în acest sens nu au fost acceptate.

Potrivit prefectului judeţului Constanţa, Eugen Bola, armatorul navei Flaminia, sub pavilion german, ar fi comunicat Şantierului Naval Daewoo Mangalia că doreşte să decontamineze nava într-o altă ţară, în condiţiile în care soluţiile propuse de partea română în acest sens nu au fost acceptate. Nava se va întoarce în România după ce va fi golită de deşeuri şi decontaminată.

„La noi rămâne să se facă doar reparaţia. Iese din calcul decontaminarea, pentru că pe teritoriul României nu se pot distruge deşeuri. Deşeurile pot să intre în România numai pentru valorificare. Acesta este motivul pentru care armatorul nu poate să rezolve problema aici şi a ales să plece într-o altă ţară, probabil în Grecia”, a declarat Eugen Bola.

Prefectul a precizat că este vorba despre o decizie economică, armatorul alegând soluţia cea mai ieftină, mai ales pentru evacuarea celor 14.000 de tone de deşeuri găsite în plus peste cele declarate şi care ar fi trebuit să se întoarcă în Germania. Astfel, în loc să ducă aceste deşeuri în Gemania cu alte mijloace de transport, a ales să mute nava cu totul.

„Toată situaţia se rezumă la bani. Vorbim despre o relaţie comercială, despre un contract comercial, şi toată lumea vrea să cheltuiască cât mai puţin. Au apărut acele deşeuri care nu erau trecute în notificare. Li s-a propus să vină cu altă navă sau să ia deşeurile pe roţi, ori pe cale ferată şi să le ducă în Germania, pentru că toate deşeurile netrecute în notificare vor fi repatriate. Repatrierea înseamnă transmiterea lor în ţara de origine, şi anume Germania. Înţelegerea a fost una, iar starea de fapt alta, şi atunci oamenii vor pleca”, a mai afirmat prefectul judeţului Constanţa.

Eugen Bola a spus că, până în prezent, de pe navă au fost descărcate puţin peste 2.000 de tone de deşeuri, „pentru că s-a acordat o atenţie sporită măsurilor de securitate în muncă şi s-a lucrat într-un ritm mai puţin alert”. Este vorba despre deşeu matalic, care rămâne aici pentru valorificare.

„Nu este absolut nicio problemă, nici cu deşeurile, nici cu şlamul”, a mai spus prefectul.

Reprezentanţii Autorităţii Navale Române (ANR) au precizat că, în prezent, nava Flaminia este în Portul Constanţa, dar operaţiunile de descărcare au fost sistate. Potrivit sursei citate, se aşteaptă ca armatorul să depună actele necesare astfel încât să poată părăsi România, dar, momentan, ANR nu a primit nicio notificare privind plecarea navei din Portul Constanţa.

„S-au încetat lucrările care se făceau pe navă şi am înţeles că armatorul vrea să o ducă undeva. Când ne va anunţa că pleacă atunci o să ştim şi noi. E decizia armatorului. Noi nu interferăm în problemele economice ale armatorului. În momentul când ne dă notificarea de plecare atunci verificăm dacă poate să plece sau nu. Nu ştiu dacă pleacă spre Grecia sau în altă parte”, a declarat directorul ANR, Mihai Andrei.

R.D.