12.4 C
București
joi, 25 aprilie 2024 - 3:02
No menu items!

NASA a organizat prima reuniune publică pe tema OZN-urilor

spot_img

În cadrul unei reuniuni publice neobișnuite la Washington, un grup de experți numiți de NASA pentru a examina problema sensibilă a OZN-urilor a subliniat miercuri necesitatea de a aduna mai multe date pentru a explica aceste fenomene în viitor, potrivit AFP.

„Datele existente şi relatările martorilor sunt insuficiente pentru a oferi dovezi concludente cu privire la natura şi originea fiecărui eveniment”, a spus David Spergel, astrofizician, preşedintele acestei comisii, adăugând că: „Avem nevoie de date de înaltă calitate”.

Un raport urmează să fie publicat în timpul verii, detaliind modul în care se poate realiza acest lucru.

NASA a anunțat lansarea acestei lucrări anul trecut, iar în octombrie a numit nu mai puțin de 16 experți pentru a o conduce. Printre aceștia se numără oameni de știință eminenți, precum și oficiali ai autorității de reglementare a aviației civile din SUA (FAA) și fostul astronaut Scott Kelly.

800 de fenomene aeriene neidentificate

Aproximativ 800 de fenomene aeriene neidentificate au fost colectate până în prezent, a declarat miercuri Sean Kirkpatrick, directorul biroului dedicat acestei probleme din cadrul Ministerului Apărării (AARO).

Dar „poate doar între 2% și 5%” sunt „cu adevărat anormale”, a precizat el.

Subiectul este foarte serios, a spus miercuri NASA: priveşte atât securitatea naţională, cât şi cea a traficului aerian. Dar trezeşte un interes puternic şi datorită termenului OZN.

„În acest moment, nu avem date explicite care să sugereze că există o legătură între fenomenele anormale neidentificate şi viaţa extraterestră”, a spus David Grinspoon, unul dintre oamenii de ştiinţă din comisie, scrie news.ro.

Nicola Fox, administrator asociat la NASA, a deschis sesiunea condamnând hărţuirea online a membrilor comisiei.

Întâlnirea, care a durat câteva ore, a fost transmisă în direct pe internet, iar o porţiune a fost dedicată întrebărilor din partea publicului, depuse în prealabil online.

Această transparenţă este evidenţiată de agenţia spaţială americană, care subliniază necesitatea „destigmatizării” subiectului.

                                                                                                              Adina Silav