9.8 C
București
miercuri, 24 aprilie 2024 - 0:36
No menu items!

Narcisa Iorga, pusă sub acuzare de DNA

spot_img

Membru al Consiliului Național al Audiovizualului, Narcisa Iorga, este anchetată în dosarul care-l vizează și pe deputatul PSD Viorel Hrebenciuc

Iorga Narcisa_DNA_SZ

Narcisa Iorga, membru al Consiliului Naţional al Audiovizualului (CNA), a venit, joi, la Direcția Națională Anticorupție (DNA), unde i-au fost aduse la cunoştinţă acuzațiile formulate împotriva ei în dosarul privind presupuse intervenții pentru obţinerea licenţei de către postul Giga TV.

După audieri, reprezentanții DNA au precizat, într-un comunicat de presă, că Narcisa – Clementina Iorga, membru al CNA, este urmărită penal pentru instigare la infracţiunea de folosire a influenţei ori autorităţii în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite, de către o persoană ce deţine o funcţie de conducere într-un partid.

Ulterior datei de 17.09.2013, dată la care CNA a decis retragerea licenţei audiovizuale pentru un post TV, suspecta Iorga Narcisa – Clementina, membru al CNA, a îndrumat persoana care controla societatea comercială deținătoare a postului de televiziune respectiv, să apeleze la cunoştinţele sale din mediul politic, pentru a influenţa votul pe care ceilalţi membri ai CNA urmau să-l dea cu privire la contestaţia pe care postul TV respectiv intenţiona să o formuleze. În acest context, Iorga Narcisa a precizat pe cine anume dintre oamenii politici trebuie să-i acceseze şi capaciteze, pentru ca aceştia, la rândul lor, să-i influenţeze pe membrii CNA asupra cărora puteau să-şi exercite influenţa şi autoritatea. În acest context, printre oamenii politici nominalizaţi de Narcisa Iorga, s-a numărat şi parlamentarul Viorel Hrebenciuc.
Ca urmare a indicaţiilor primite de la Iorga Narcisa, persoana respectivă i-a solicitat sprijin deputatului Hrebenciuc Viorel, astfel încât acesta să se implice nemijlocit în realizarea de demersuri pentru a determina funcţionari din cadrul Consiliului Naţional al Audiovizualului ca instituţia ce reprezintă singurul organ de reglementare în domeniul audiovizualului, să revină asupra deciziei prin care a fost retrasă licenţa pentru postul de televiziune respectiv.

Direcția Națională Anticorupție
comunicat de presă

R.D.