4.8 C
București
marți, 19 martie 2024 - 4:37
No menu items!

Muzică cu volum redus în Vama Veche. Premierul amenință cluburile cu închiderea

spot_img

Primarul comunei Limanu, Daniel Gheorghe Georgescu, a anunţat că, începând din acest weekend, beach-barurile cu program non-stop din Vama Veche vor difuza doar muzică ambientală, la fiecare sfârşit de săptămână, iar volumul acesteia va fi unul coborât.

UPDATE – Premierul Ludovic Orban amenință cu închiderea cluburile care nu respectă regulile pandemiei.

”Controale la sânge, care să ducă la amendarea celor care nu respectă legea și inclusiv la suspendarea autorizației de funcționare pentru agenți economici care, în mod sistematic, încalcă legea. Sunt deja câteva câteva cluburi care parcă se cer singure, nu le dau numele acum, dar le știe toată lumea și le transmit patronilor încă de pe acum că dacă nu se potolesc, vom închide aceste activități.”, a spus Ludovic Orban.

Decizia privind programul muzical din Vama Veche și satele limitrofe a fost anunțată printr-un comunicat al primăriei, după ce la nivel guvernamental au fost anunțate controale și amenzi usturătoare pe litoral.

“Vrem ca Vama Veche să dea un exemplu. Ideea ne aparţine şi a venit pe fondul unei capacităţi restrânse de a gestiona cu forţe proprii volumul mare de vizitatori din timpul weekend-ului. Ştim că de vineri seara şi până duminică Vama Veche este o destinaţie extrem de tranzitată. Acest fapt a creat tuturor mari dificultăţi în respectarea recomandărilor legate de distanţarea socială. Locaţiile vor fi deschise, însă propunem turiştilor un alt mod de a se destinde”, a afirmat primarul Georgescu.

El a mai spus că nu doreşte ca autorităţile locale să fie acuzate că îngrădesc opţiunea oamenilor de a-şi petrece timpul liber, dar că trăim o ameninţare reală, iar agenţii economici au fost receptivi la această propunere.

“Trăim o ameninţare reală, iar agenţii economici au înteles şi au fost extrem de receptivi. Este un exerciţiu de responsabilitate civică, de solidaritate. Scopul tuturor este acela de a menţine Vama Veche drept destinaţie sigură pentru sezonul estival 2020. Astfel, în serile de vineri şi sâmbătă, volumul muzicii va fi coborât, iar muzica va fi specifică unei atmosfere mai boeme”, a mai declarat Daniel Gheorghe Georgescu.

Primăria comunei Limanu a demarat şi o campanie de conştientizare şi informare asupra importanţei respectării regulilor de igienă şi de distanţare socială: No more free hugs. Comuna Limanu este formată din satele Vama Veche, 2 Mai, Hagieni şi Limanu.

La sfârşitul săptămânii trecute, zeci de tineri au dansat în Vama Veche, în ciuda prezenței unor mașini de poliție, fără a păstra distanţarea obligatorie. Organizatorul evenimentului a fost amendat de poliţişti cu 2.000 de lei.