9.8 C
București
miercuri, 24 aprilie 2024 - 0:39
No menu items!

A murit cel mai gras om din lume. Avea 444 de kilograme

spot_img

Mexicanul Andrés Moreno, considerat cel mai gras om din lume, a murit vineri în Ciudad Obregón, in nord-vestul statului Sonora, în urma unui infarct, la doar două luni după ce a fost supus unei intervenții chirurgicale de micșorare a stomacului.

„Prieteni și rude, cu părere de rău vă informăm că Andrés Moreno a murit, rugați-vă pentru el”, au anunțat rudele pe contul de Facebook al lui Moreno. Familia a explicat că bărbatul, în vârstă de 38 de ani, a decedat ca urmare a unui infarct și a unei peritonite.

Moreno a murit în drum spre spital, a declarat pentru DPA o prietenă a bărbatului. „Mai avusese două infarcturi. A intrat în insuficiență respiratorie și a murit în ambulanță„, a declarat Carmen Palacios, care l-a ajutat în ultimul an, în procesul de recuperare.

Mexicanul, care ajunsese să cântărească 444 de kilograme, a fost supus unui bypass gastric în Guadalajara, statul Jalisco (vestul Mexicului). În momentul efectuării intervenției chirurgicale, bărbatul cântărea 323 kilograme.