20.6 C
București
sâmbătă, 27 aprilie 2024 - 19:00
No menu items!

Moscova face anunțul. Vladimir Putin e pregătit pentru negocieri cu Occidentul

spot_img

La mai bine de opt luni de la începutul invaziei, ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, a declarat că președintele Rusiei, Vladimir Putin, este în continuare dispus să negocieze în privința Ucrainei, dar are anumite condiții, potrivit propagandei ruse, citată de The Kyiv Independent.

„Suntem întotdeauna gata să îi ascultăm pe colegii noștri occidentali, dacă mai fac o cerere pentru a organiza o discuție. Sper că vor putea să ne ofere niște abordări serioase care să contribuie la dezamorsarea tensiunilor și să țină cont pe deplin de interesele Federației Ruse și de securitatea sa”, a declarat șeful diplomației ruse.

Potrivit lui Lavrov, Rusia este pregătită să discute cu Occidentul, dacă acesta i se adresează „cu propuneri realiste, bazate pe principiile egalității și respectului reciproc al intereselor, care vizează găsirea unor compromisuri și a unui echilibru între interesele tuturor țărilor din această regiune”.

El a dat asigurări că, în ultimele șase luni, „au existat mai multe inițiative din partea americanilor și a unor alți oficiali occidentali, care au cerut să aibă convorbiri telefonice cu liderul rus”.

Lavrov a mai spus că și unii miniștri de externe i s-au adresat cu aceeași solicitare, iar el a fost întotdeauna de acord.

De asemenea, ministrul rus de externe a adăugat că președintele rus Vladimir Putin a declarat în repetate rânduri că Federația Rusă nu a refuzat niciodată să negocieze.

Raluca Dan