21 C
București
duminică, 28 aprilie 2024 - 17:03
No menu items!

Moscova: Cauza morții lui Navalnîi este „sindromul morții subite”. Mister în jurul locului în care se află corpul

spot_img

Echipa lui Aleksei Navalnîi a anunțat că mama opozantului rus a primit notificarea oficială legată de moartea acestuia, cerând, în același timp, ca trupul neînsuflețit al lui Navalnîi să fie predat „imediat” familiei sale, scrie publicația Meduza. Purtătoarea de cuvânt a lui Navalnîi, Kira Yarmiș, a mai transmis că mama opozantului a mers la morga închisorii unde a murit acesta, însă fără să primească acces la trupul fiului ei.

Avocatul și mama lui Aleksei Navalnîi au ajuns sâmbătă la închisoarea din regiunea arctică unde fiul ei a murit subit vineri. Însă trupul disidentului nu se află la morga din Salehard, potrivit BBC Rusia și Reuters.

Ulterior, oficialii le-au spus că trupul nu va fi predat până la finalizarea anchetei, deși mai devreme li s-a spus că ancheta nu a descoperit urme de criminalitate.

„În acest moment nu avem acces la cadavru și nu știm sigur unde se află și cerem autorităților ruse să elibereze imediat trupul lui Aleksei familiei sale”, a transmis purtătoarea de cuvânt a lui Navalnîi, Kira Yarmiş.

Reprezentanţii coloniei în care a murit Navalnîi i-au spus mamei activistului că a murit de „sindromul morţii subite”, potrivit unui membru al echipei sale.

„Sindromul morții subite” este un termen vag pentru diferite sindroame cardiace care provoacă stop cardiac subit și moarte.

Mama lui Navalnîi, Liudmila, a primit o notificare oficială de deces în care se menționa ora decesului ca fiind 2:17 p.m. ora locală (0917 GMT) pe 16 februarie, a declarat pentru Reuters purtătorul de cuvânt al lui Navalnîi.

Echipa lui Navalnîi a susţinut că acesta a fost ucis şi a acuzat autorităţile ruse că i-au reţinut cadavrul pentru a „acoperi urmele”.

Navalnîi și-a pierdut cunoștința și a murit vineri, după o plimbare la colonia penală „Lupul polar”, a anunțat vineri serviciul penitenciar din regiunea Iamalia-Neneția, unde Navalnîi își ispășea pedeapsa.

În pofida represiunii severe şi a avertismentelor, sute de ruşi au participat la mici adunări sâmbătă în mai multe oraşe pentru a-şi aduce omagiul celebrului critic la adresa Kremlinului, decedat subit în ajun la 47 de ani într-o închisoare din regiunea arctică rusă. De vineri, poliţia a arestat 231 de persoane în cursul acestor evenimente, potrivit ONG specializat, OVD-Info.

                                                                                                      Adina Bucur Silav