10.1 C
București
sâmbătă, 16 octombrie 2021 - 3:42

Moody’s: Noul cadru bancar din UE va sprijini capacitatea statelor de a emite obligațiuni

spot_img

Uniunea Bancară va reduce riscul folosirii de fonduri de la buget pentru bănci

moodys

Obligațiunile statelor UE ar putea să beneficieze, pe termen lung, de noul cadru legislativ pentru instituirea Uniunii Bancare, potrivit unei analize publicate de agenția de rating Moody’s.

Astfel, statele UE se vor putea împrumuta mai ieftin, iar obligațiunile vor fi mai solvabile.

Anul acesta, 26 de state ale UE, inclusiv România, au decis înființarea Mecanismului Unic de Rezoluție (MUR), un pas decisiv pentru Uniunea Bancară, după ce, anul trecut, s-a ajuns la un acord pentru înființarea Mecanismului Unic de Supraveghere (MUS).

”Aceste măsuri au ca scop reducerea riscului pe care vulnerabilitaățile din sectorul bancar le-ar avea asupra echilibrului bugetar din statele UE, într-un viitor scenariu de stress din sectorul bancar”, potrivit comunicatului agenției.

Moody’s arată că noua legislație pune la dispoziție o serie de posibilități de a împărți pagubele cu creditorii băncii, în cazul unei rezoluții (faliment), și de a restrânge posibilitatea guvernelor de a salva băncile cu banii contribuabililor (bail-out).

Astfel, pe termen lung, rating-ul statelor ar putea fi ameliorat, pe măsură ce MUS și MUR vor intra în funcțiune, iar riscul folosirii unor fonduri bugetare se va reduce.

 Vlad Bârleanu