Moody’s: Impactul unei ieșiri a Greciei din Zona Euro nu trebuie subestimat. UPDATE

Cel mai grav aspect ar fi crearea unui precedent pentru alte state aflate în dificultate

 grecia

Update 14.52

Guvernul de stânga condus de Syriza s-a arătat joi dispus la cele mai mari concesii de când a preluat puterea, în ianuare, în negocierile cu creditorii internaționali. Negocierile actuale au ca obiect pachetul de măsuri pe care Atena trebuie să îl adopte pentru a obține ajutor financiar de urgență.

Impactul economic și financiar direct al ieșirii Greciei din Zona Euro (Grexit) ar fi mic, însă spargerea uniunii monetare ar submina încrederea pe termen lung și ar putea genera imediat o criză de încredere, mai ales în piețele de obligațiuni suverane, potrivit unui raport al agenției de rating Moody’s.

Agenția prognozează că Atena va ajunge la un acord cu creditorii și va evita să intre în încetare de plăți (default). Totuși, lipsa progreselor în negocieri crește probabilitatea de default și de Grexit.

”Impactul unei ieșiri a Greciei mu ar trebui să fie subestimat. Impactul direct ar putea fi limitat, în contextul legăturilor comerciale limitate ale Greciei și al expunerii financiare mai mici față de Grecia din alte state ale Zonei Euro. Dar ieșirea ar putea oricum să provoace un șoc în încredere și să dea peste cap piețele de obligațiuni guvernamentale”, a declarat Alastair Wilson, director în cadrul agenției.

Raportul arată că nici guvernul de la Atena, nici populația nu își doresc ieșirea din spațiul monetar comun. De asemenea, liderii Zonei Euro au interesul să evite Grexitul pentru că s-ar crea un precedent grav, iar datoriile Greciei către creditori s-ar transforma în pierderi. Apartenența la Zona Euro a fost proiectată drept o stare ireversibilă.

Un default nu ar duce în mod necesar la Grexit, însă consecuția evenimentelor este greu de prevăzut.

”Ieșirea Greciei din Zona Euro ar oferi un exemplu care ar putea fi urmat în viitor [de alte state]. Aceasta ar influența inevitabil mersul programelor de reformă și de consolidare fiscală. S-ar pune problema, chiar și în trecere, ca și alții să așingă la default și la ieșire”, a mai spus Wilson.

Riscul unui șoc asupra pieței de obligațiuni de stat din Zona Euro este mai mic decât era în 2012, în parte pentru că sistemul financiar și economia, în general, sunt într-o stare mai mare decât în urmă cu trei ani.

Dimensiunea contagiunii va depinde de răspunsul liderilor politici și economici. Criza de încredere s-ar reflecta cel mai grav asupra statelor de la periferie, care au niveluri mari ale datoriei și probleme în consolidarea fiscală (Portugalia, Spania).

NICIUN COMENTARIU