9.7 C
București
miercuri, 24 aprilie 2024 - 3:05
No menu items!

Monica Macovei solicită demisia lui Ioan Oltean din conducerea PDL

spot_img

Monica Macovei solicită demisia lui Ioan Oltean din conducerea PDL

Europarlamentarul PDL Monica Macovei i-a cerut lui Ioan Oltean demisia din funcția de vicepreședinte al partidului, ca urmare a începerii urmăririi penale declanșate de Direcția Națională Anticorupție.

Fostul ministru al Justiției din Guvernul Tăriceanu invocă faptul că Oltean ia decizii în numele partidului, iar, potrivit Statutului, vicepresedintii sunt “liderii acțiunii politice și de imagine ai partidului”.

”Funcția de conducere pe care o ocupă Ioan Oltean îl obligă să pună interesele și imaginea partidului pe primul loc. Numai USL, care nu are niciun criteriu etic sau moral, își ține persoane anchetate penal în funcții de conducere și chiar în funcții de miniștri, în timp ce PDL are criterii etice și respectă justiția”, afirmă Macovei, într-o postare pe blogul propriu.

DNA îl anchetează pe Oltean pentru că și-a folosit autoritatea și influența funcției ”în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite, în formă continuată” și pentru favorizarea infractorului.

Monica Macovei arată că, în Codul Etic al PDL, se specifică două situații aplicabile lui Oltean:

  • art. 3 alin 4.3 – “indicii temeinice privind comiterea unor fapte penale, în special fapte de corupție, fraudă, crimă organizată sau alte fapte grave de natură penală, care prejudiciază grav credibilitatea persoanei în cauza și, implicit, obiectivele asumate de partid”
  • alin. 4.12 – “folosirea calităților oficiale de către membrii de partid aflați în funcții publice sau de conducere în cadrul partidului pentru obținerea de avantaje, de orice natură, pentru ei sau pentru alții”

 Vlad Bârleanu