12.4 C
București
vineri, 29 martie 2024 - 1:32
No menu items!

Moldovenii despre Elena Băsescu: „este puternică și frumoasă”

spot_img

Elena Băsescu, fiica cea mică a președintelui, a participat marți la evenimentul de lansare a candidaților PDL din Republica Moldova, Eugen Tomac și Viorel Badea. În momentul în care a fost chemată pe scenă, prezentatoarea a spus despre ea că „este aparent fragilă, dar foarte puternică, frumoasă la chip, la suflet și la fapte”, cea care reprezintă „drumul moldovenilor spre Uniunea Europeană”. La rândul ei, Elena și-a început discursul: „Bine v-am regăsit la Chişinău. Vă mulţumesc tuturor că aţi venit într-un număr aşa de mare la acest eveniment pentru lansarea candidaţilor Eugen Tomac şi Viorel Badea.” Fiica președintelui a mai spus că „știm cu toţii că regimul stalinist a omorât oameni, a ucis suflete şi a rupt o ţară în două”, subliniind astfel că „deşi contextul politic în care se afla Republica Moldova ne obligă să fim realişti, cumpătaţi, ponderați, însă putem spera însă că supravieţuitorilor de la Fântâna Albă li se va face dreptate”.

Elena Băsescu a subliniat în fața celor prezenți că „își dorește mult ca Eugen să aibă succes în demersul său <Dreptate pentru Basarabia>”, punctând astfel că „știe cât de mult s-a luptat Eugen Tomac pentru că românilor din Republica Moldova să le fie recunoscută cetăţenia română”. La sfârșitul discursului, fiica cea mică a președintelui a făcut o poză ținând în brațe un copilaș. D.M.